Derby-ul FCSB – Farul Constanța se joacă luni, 17 aprilie, de la ora 20:30, în etapa a patra a play-off-ului SuperLigii. Finanțatorul echipei roș-albastre a anunțat numele celor trei fotbaliști care nu vor lipsi din primul 11.
Farul are 39 de puncte și conduce în clasament, pe locul doi e CFR Cluj, 38 puncte, iar FCSB e pe poziția a treia a ierarhiei, 34 de puncte.
Omul de afaceri a declarat recent că dacă formația sa nu va câștiga duelul cu Farul atunci șansele pentru titlul vor dispărea. Mai mult, Gigi Becali a afirmat că se poate retrage din fotbal: „Dacă nu o bați pe Farul acasă…nu ai ce să cauți la titlu. Ce să mai căutăm? Îmi iau banii și mă las”.
FCSB ar putea alinia următoarea echipă în partida cu Farul: Târnovanu – Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic – Olaru, Șut, Octavian Popescu – Cordea, Compagno, Coman.
Cum fac echipa? Cu Florinel (n.red. Coman) în stânga, cu Tavi (n.red. Octavian Popescu) inter, cu Tamm central. Este atât de multă patimă cu fotbalul…Poți să-mi dai orice gând, dar gândul acesta îl bate pe oricare altul – Gigi Becali, la România TV
Becali a anunțat în repetate rânduri că se implică în viața echipei (inclusiv în privința primului 11 sau al schimbărilor din timpul unei partide), iar vărul său, Victor Becali, a precizat: „Eu nu discut despre antrenor. Omul (n.red. – Gigi Becali) spune cât se poate de clar: «Cât sunt eu și câte zile oi avea, eu comand la FCSB!». Lucrurile sunt foarte clare, ce nu e clar în povestea asta? Mai clar decât să-ți spună un om că el e stăpânul, ce vreți? El hotărăște, a spus-o public de o mie de ori, e asumat în ceea ce face! Dacă va hotărî să nu se mai bage el, el va fi primul care vă anunță”.
Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul, a prefațat meciul și a anunțat că nu are probleme de lot: „Are un lot extraordinar (n.red. FCSB). E posibil orice cu ei. Ne dorim să facem iar un meci bun cu ei din toate punctele de vedere. Să facem ambele faze, trebuie să ne apărăm bine, pentru că adversarul are calitate. Obiectivul numărul unu cu care mergem la București este cel de a marca goluri. Altfel, nu putem aspira la nimic. Suntem într-un moment bun și mergem la București pentru a încerca să venim cu cele trei puncte. Suntem cu lotul complet. Prima oară ne pregătim să atacăm, dar trebuie să știm să facem ambele faze”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER