Gigi Becali a anunțat primul fotbalist pe care îl vinde în iarnă: „E cel mai bun de la FCSB. Poate luăm câteva milioane de euro pe el”
Gigi Becali a stabilit care este primul fotbalist pe care îl va vinde în iarnă și crede că FCSB poate obține o sumă importantă de bani în schimbul acestuia.
Latifundiarul din Pipera crede că tânărul Alexandru Musi este un fotbalistul foarte valoros, care poate aduce câteva milioane de euro în conturile campioanei României.
Gigi Becali vrea să-l vândă pe Alexandru Musi
Gigi Becali a analizat cu atenție lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii și a stabilit care este primul fotbalist pe care îl va vinde în iarnă și crede că FCSB poate obține o sumă importantă de bani în schimbul acestuia.
Latifundiarul din Pipera este de părere că Alexandru Musi, în vârstă de 20 de ani, este un fotbalist foarte valoros, care îi poate aduce în conturi câteva milioane de euro.
„Soarta lui Musi din iarnă? El e jucătorul cel mai bun al FCSB-ului, cel mai bun tânăr. Poate îl transferăm, poate luăm câteva milioane pe el pentru că este jucător valoros. Toma o să fie primul de acum, în locul lui Musi”, a transmis Becali, citat de sport.ro.
Alexandru Musi a adunat 17 apariții în tricoul celor de la FCSB în actualul sezon, în care a reușit să marcheze de trei ori și să ofere o pasă de gol. Conform platformei de specialitate Transfermarkt, fotbalistul în vârstă de 20 de ani este evaluat în momentul de față la suma de 800.000 de euro.
Alexandru Musi, schimbat la pauza meciului cu Oțelul Galați
Chiar dacă este de părere că Alexandru Musi poate fi următoarea lovitură importantă pe care FCSB o poate da pe piața transferurilor, Gigi Becali nu are de gând să îl menajeze pe fotbalistul în vârstă de 20 de ani. Acesta a fost schimbat la pauza meciului pe care FCSB l-a câștigat, scor 1-4, pe terenul celor de la Oțelul Galați, chiar dacă a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor.
Gigi Becali a explicat decizia pe care a luat-o și a declarat că golul pe care l-a marcat nu l-a convins.
„Du-te, bă, de aici. Ce, la mine dacă ai dat un gol, gata, te-am iertat de toate mingile pierdute? Joacă, bă, fotbal! Putere, forță, bărbăție”, a mai declarat patronul celor de la FCSB.