Cipriotul Stelios Parpas, unul dintre cele mai ciudate transferuri făcute de Gigi Becali la FCSB, a povestit recent despre perioada pe care a petrecut-o în România.
Ajuns la vârsta de 39 de ani, acesta își amintește cu plăcere de latifundiarul din Pipera dar și de antrenorul care l-a pregătit la FCSB în sezonul 2010-2011.
Stelios Parpas, considerat de mulți unul dintre cele mai ciudate transferuri făcute de Gigi Becali, a vorbit înainte de partida dintre Cipru și România despre perioada pe care a petrecut-o la FCSB, în sezonul 2010-2011. Cipriotul își amintește cu plăcere despre latifundiarul din Pipera și a povestit un episod care l-a șocat, dintr-un cantonament al echipei, când patronul a venit cu elicopterul pentru a verifica starea terenului.
„Au fost prea multe. Îmi amintesc că la un moment dat, când am ajuns în Antalya, în 2-3 zile aveam un meci amical. Cred că împotriva lui Bate Borisov. Era o vreme foarte rea, ploua și bătea vântul. Am fost să jucăm, începusem încălzirea, iar atunci a apărut Gigi. A aterizat cu un elicopter, a verificat terenul, care era foarte rău. A zis apoi: «Nu! Nu-mi pun jucătorii să joace pe acest teren. Este foarte prost, pot avea accidentări. Oprim acest amical, nu jucăm azi».
(Și nu ați jucat?) Nu. Au anulat meciul. Din acea zi am spus că acel om este nebun. Făcea ce voia. A fost amuzant. (despre relația cu Becali). Foarte bună, nu am avut probleme cu el. Mereu venea la echipă”, a povestit Stelios Parpas, conform iAMsport.ro.
În perioada în care a evoluat la FCSB, Stelios Parpas a fost pregătit de Mihai Stoichiță, un tehnician pe care a dezvăluit că îl apreciază foarte mult. Cipriotul a avut ocazia de a lucra de mai multe ori împreună cu actualul director tehnic al Federației Române de Fotbal.
„Mihai este un om care iubește fotbalul. Un om amuzant, care înțelege bine fotbalul. L-am avut antrenor la 3 echipe. Când am venit la Aris l-am găsit acolo, apoi m-a găsit el la AEL Limassol și apoi am mers la el la Steaua. Are ochi buni și idei bune despre fotbal, poate ajuta federația.
Mihai mereu glumește. Sunt multe amintiri, dar nu-mi vine una în minte acum. Dar îmi amintesc că este un om cu care poți bea o cafea și să vorbești cu orele”, a mai declarat Stelios Parpas, despre Mihai Stoichiță, cel care l-a antrenat la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER