Gigi Becali a cerut să intre în direct, la TV, ca să explice el cele două faze care au viciat rezultatul în FCSB – Farul 1-1! Miliardarul a dat verdictul în ambele decizii luate de VAR şi a vorbit de geometrie în spațiu şi de o eroare nevăzută: „Face mişcarea aia”
Gigi Becali a explicat fazele care au influențat rezultatul derby-ului FCSB – Farul, 1-1.
FCSB a deschis scorul după pauză, gol Baba Alhassan (minutul 55), iar Farul a egalat, în minutul 90+5, dintr-un penalty transformat de Ionuţ Larie. Lovitura de la 11 metri a fost dictată după ce s-a consultat arbitrajul VAR, ca urmare a unui duel între Dawa și cei jucătorii echipei campioane, Mihai Popescu şi Dragoş Nedelcu.
Partida de pe Arena Națională a fost condusă de: Arbitru – Horaţiu Mircea Feşnic, asistenţi – Sebastian Eugen Gheorghe, Daniel Mitruţi, iar al patrulea oficial a fost Iulian Dima. Arbitru video – Andrei Florin Chivulete, arbitru asistent video – Adrian Vornicu.
Gigi Becali a cerut să intre în direct, la TV, ca să explice el cele două faze care au viciat rezultatul în FCSB – Farul 1-1! Miliardarul a dat verdictul în ambele decizii luate de VAR
Și Gică Hagi a atacat arbitrajul, după FCSB – Farul 1-1: „Am avut gol valabil şi două penalty-uri neacordate! Toată lumea țipă la televizor”.
Specialistul ProSport Marius Avram a comentat despre fazele litigioase petrecute la partida de pe Arena Națională.
„La 11 metri, trebuie să ne uităm la Nedelcu, care îl împinge pe Dawa. Îl împinge în timp ce sare. Face mișcarea aia… Până la urmă, el îl împinge pe Dawa. El răsucește capul, nu vine cu capul în față. Nu mai are omul voie să sară la cap? Îl face sandwich, uite. Nu e penalty. Ăla dă cu capul în spate și îl lovește. Îl răsucește. Chiar și în plan dacă este, ia împărțiți 6 metri și împărțiți 2 centimetri și vedeți câți centimetri are de la linia de fund. Nu are cum să aibă o jumătate de metru. Împărțiți linia aia. Dacă ar fi în spațiu, poți să consideri orice. Nu cred că e o jumătate de metru, dar e distanță. Dacă așa s-au tras liniile…Nu comentez ce nu știu”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.