Gigi Becali a dezvăluit ce clip de pe TikTok l-a lăsat cu gura căscată: „Bă, de unde au scos-o? Eram tânăr, aveam păr” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali a dezvăluit momentul în care a rămas surprins după ce i s-a arătat un video pe aplicația TikTok.

Clipul de pe TikTok care l-a lăsat pe Gigi Becali cu gura căscată: „Bă, de unde au scos-o?”

Gigi Becali a afirmat în repetate rânduri că se opune platformei de socializare TikTok, despre care spune că îi ajută pe oameni să cadă în păcat. Patronul lui FCSB nu scapă, însă, de celebra aplicație, deoarece aceasta este din ce în ce mai răspândită, iar oamenii se înghesuie să îi arate omului de afaceri „ce mai e nou”.

Cu toate că nu încurajează utilizarea platformei TikTok, Gigi Becali recunoaște că a rămas plăcut impresionat când i s-a prezentat un video cu momente de la meciul cu Ajax, de la Amsterdam, din Europa League.

„Îmi trimit mie, îmi trimit pe WhatsApp, îmi trimit de pe TikTok. Eu nu știu cu TikTok-ul, dar îmi trimit ei mie. Ultima dată, îmi trimit lucruri așa, foarte plăcute, că îmi vine și mie să cred, de unde le scoteam (n.r. vorbele despre credință).

Adică, ultima dată mi-a trimis de pe TikTok un lucru cu Amsterdam, când am bătut pe Ajax. Și mă gândeam și eu «Bă, de unde au scos-o?». Că au trecut aproape 15 ani, nu știam nici eu prea multe pe atunci despre credință. «De unde am scos eu atunci toate alea?». Și plus de asta, eram tânăr, om sunt, păcătos, îmi mai place să mă văd când eram tânăr, chiar cu patimile mele, alea, cu care nu ar mai trebui să mă mândresc, ar trebui să le detest, dar uite, mă mai uit ele, îmi place. «Uite ce tânăr eram, uite, aveam păr, uite cutare», ăsta e omul, ce să faci?

(n.r. Dacă va mai ajunge FCSB la nivelul de atunci, de la meciul cu Ajax) Poate ajunge mai sus. Când vrea Dumnezeu, face echipă. Acum, să vedem, ne trebuie fundași centrali”, a declarat Gigi Becali, în fața jurnaliștilor.

Gigi Becali, reacție virală despre TikTok: „Păi, bă, te face ăsta de te înnebunește, de te duci la balamuc. Și după aia cazi în depresie, nu ai văzut?”

Gigi Becali, patronul lui FCSB, a afirmat, recent, că utilizarea platformei TikTok duce la stări depresive.

„Îmi trimite un avocat. Ce e asta, mă? Păi da eu nu fac, nu mă interesează nici TikTok, nici Facebook, să știe și lumea. Că vine câte unul «Dom’ne, că mi-ai zis că, câștig nu știu câte sute de mii de euro. Câte 300 de euro pe lună, să participi la nu știu ce tombolă, Becali».

Bă, ești nebun? Nu am de astea, Instagram, Facebook, TikTok, nu mă interesează așa ceva. Ce să fac cu ele? Știți cum sunt astea? Dacă te uiți la ele, ele după aia te captează și pe urmă taca-taca, și în loc să îți faci treaba, taca-taca-taca-taca. Numai pe el. Ia să vedem. Mi-a dat și mie «Ia să văd cum e TikTok-ul ăsta și mi-a dat… Alta, alta».

Păi, bă, te face ăsta de te înnebunește, de te duci la balamuc. Și după aia cazi în depresie, nu ai văzut? Cum cazi în depresie brusc? Cum cade în depresie tineretul? Se uită pe TikTok, vai de capul lor, nu îmi trebuie mie așa ceva”, a declarat Gigi Becali.

Publicat: 04 04. 2023, 14:41
Actualizat: 04 04. 2023, 17:51