Gigi Becali a dezvăluit, târziu în noapte, hotărârea pe care a luat-o în cazul transferului de 5.000.000 de euro al lui Florinel Coman în Qatar! Chiar patronul FCSB a dat vestea fanilor: „Pleacă atunci”

Gigi Becali a dezvăluit, târziu în noapte, hotărârea pe care a luat-o în cazul transferului de 5.000.000 de euro al lui Florinel Coman în Qatar! Chiar patronul FCSB a dat vestea fanilor: „Pleacă atunci”
Vezi galeria foto - 5 poze

Patronul de la FCSB, Gigi Becali, le-a spus când se va realiza transferul de 5.000.000 de euro al lui Florinel Coman în Qatar.

Gigi Becali îi va da drumul lui Florinel Coman în Qatar, în schimbul a 5.000.000 de euro, patronul de la FCSB spunându-le fanilor când va avea loc mutarea.

Gigi Becali a anunțat că Florinel Coman va pleca la arabi în primăvară, după ce FCSB va juca în optimile Ligii Campionilor

Trecerea lui Florinel Coman de la FCSB în Qatar, în schimbul a 5.000.000 de euro, nu mai este de actualitate. Cel puțin, nu în viitorul apropiat. Gigi Becali le-a spus fanilor, după Rapid – FCSB 2-0, când se va face mutarea.

„Florinel Coman nu mai pleacă. Pleacă în primăvară, după ce jucăm în optimile Ligii Campionilor”, a anunțat Gigi Becali la PrimaSport.

Atacantul de la FCSB a surprins pe toată lumea la începutul lunii aprilie. După meciul cu Universitatea Craiova din etapa 3 din play-off-ul Superligii, în care a marcat primul gol și a centrat din corner la faza în care Vlădoiu a trimis mingea în propria poartă, jucătorul a spus că pleacă la finalul sezonului.

El s-a arătat deranjat de faptul că nu primise, până la momentul respectiv, nicio ofertă de mărire a salariului. Contractul jucătorului cu echipa lui Gigi Becali expiră în iunie 2028.

Ulterior, au apărut informații conform cărora arabii de la Al-Duhail sunt dispuși să achite clauza de reziliere a contractului lui Coman cu FCSB, în valoare de 5.000.000 de euro. În plus, salariul anual al jucătorului urma să se ridice la 2.000.000 de euro.

Becali s-a declarat mulțumit de faptul că arabii voiau să dea cele 5.000.000 de euro, dar a cerut să primească toți banii pe loc, nu în tranșe așa cum au propus cei de la Al-Duhail.

A urmat o întreagă telenovelă pe marginea acestui subiect, dar până la urmă arabii nu au mai venit la București. Subiectul a fost închis tot de Gigi Becali, patronul de la FCSB anunțând că îi va da lui Florinel Coman salariul pe care l-ar fi primit la arabi, în momentul în care va lua 60 de milioane de pe urma participării în Liga Campionilor.

Publicat: 20 05. 2024, 00:42