Gigi Becali a făcut o nouă listă neagră, după Sepsi – FCSB! Pe cine a luat la țintă patronul: „Noi jucam în 10 oameni azi!”
Gigi Becali, finanțatorul clubului FCSB, a reacționat după victoria cu Sepsi Sfântu Gheorghe și și-a criticat câțiva jucători.
Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB s-au întâlnit luni seară, în cadrul etapei cu numărul 15 din Superliga, pe Sepsi Arena, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Compagno, în minutul 50. Covăsnenii au ratat un penalty, în minutul 27, prin Tudorie.
După acest meci, Gigi Becali l-a criticat pe Joyskim Dawa, fundașul central al roș-albaștrilor care l-a tras de tricou pe Alexandru Tudorie și arbitrul a dictat penalty pentru Sepsi.
Gigi Becali a făcut o nouă listă neagră, după Sepsi – FCSB! Pe cine a luat la țintă patronul
Despre Florinel Coman, Gigi Becali a spus doar că a fost dezamăgit de prestația acestuia. Următorul vizat a fost Malcom Edjouma, mijlocașul defensiv în vârstă de 26 de ani, despre care a dat de înțeles că a fost inexistent pe teren.
„Eu cred că așa ar trebui să se arbitreze. Eu sunt adeptul acestui tip de arbitraje. Dacă ești fundaș central (n.r. Dawa), de ce să îl tragi de tricou pe Tudorie? Nu ai voie să îl tragi! Nu că mai ușor sau mai tare. Pune piciorul la minge, că nu se joacă fotbalul cu mâna pe tricou.
M-a dezamăgit Coman, dar și Edjouma. Malcom era favoritul lui, dar noi jucam în 10 oameni azi. El încurca echipa, le zicea lor să vină să o ia, că el nu vrea să paseze. Și acum am încredere în el, dar trebuie să știe că nu se joacă așa fotbal. În meciurile tari, cu OSK, trebuie să fii atent”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.
Gigi Becali și-a ales și preferații
Gigi Becali i-a remarcat pe Andrea Compagno, cel care i-a adus lui FCSB cele trei puncte din meciul cu Sepsi, și pe Alexandru Pantea.
„Sunt bucuros, am urcat pe locul 6 și avem perspective bune. Spunea cineva că dacă nu era Târnovanu… Bine, bă, atunci îl scoatem și jucăm fără portar. E prea tânăr acum ca să îl vindem. E sub 21, poți face ce vrei cu jucătorii de câmp.
Mi-au plăcut Pantea și Comapagno. Orice minge a avut, a făcut ceva cu ea. Chiar și Crețu și-a revenit. Compagno și-a scos deja banii. Dacă era alt jucător în locul lui, nu mai câștigam meciurile. El ne-a salvat vreo 3 meciuri!”, a mai spus Gigi Becali.