Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, vrea să își întărească echipa cu un jucător de la rivala CFR Cluj: este vorba de Philip Otele.
Deși plănuiește să vină cu o ofertă mult sub așteptările lui Nelu Varga, finanțatorul roș-albaștrilor pune pariu că îl va lua într-un final pe nigerian.
Gigi Becali a făcut pariu în direct că îl va aduce pe Philip Otele la FCSB cu doar un milion de euro. Totuși, șansele ca transferul să se realizeze sunt foarte mici.
Nelu Varga, patronul CFR-ului, spunea că nici nu va lua în calcul oferta dacă aceasta va fi sub șase milioane de euro.
„Eu dau 1 milion pe Otele, să vedeți cum îl iau cu 1 milion. Ce zici, îl iau sau nu? Eu zic că îl iau cu 1 milion pe lună. O să vedem peste o lună”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, i-a transmis lui Gigi Becali că nici nu se pune problema ca Otele să plece pe o sumă mai mică de șase milioane.
„În momentul de față nu avem nicio altă ofertă pentru Otele în afara de cea de la Brighton, din Anglia. Ei se gândesc la ce le-am propus eu: 6 milioane de lire și 20% dintr-un viitor transfer.
Șeful scouting-ului de la ei (n.r. Mike Cave) a zis că rămânem în contact, că va vorbi cu conducerea. Lui Gigi Becali i-am zis 6 milioane, dar de euro, pentru ca-i aici, în România. Celor de la Brighton le-am cerut 6 milioane, dar de lire. Asta înseamnă vreo 7 milioane în euro”, a declarat Nelu Varga, citat de iamsport.
Un jucător pe care îl vreau e Otele. Dacă îmi convine prețul, da. Dacă nu se califică în grupe, poate vor să câștige niște bani, nu?”, a declarat Gigi Becali la PrimaSport.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, forțează intrarea în grupele Champions League și anunță transferuri importante la echipa sa.
„Vreau să vorbesc despre viitor. Vor veni 3-4-5 jucători. Am vorbit cu Meme că dacă luăm campionatul trebuie să luăm cinci jucători. Eu niciodată nu spun Europa dacă am șanse la Champions.
De ce e prea mult? E prea mult să elimini campioane din țări cu fotbal nu foarte dezvoltat? Poate Turcia. Ce e Serbia, ce e Croația? Când spunem fotbal spunem economie, că așa e. E pe bani totul. Pe mine asta mă interesează: Liga Campionilor”, spunea Gigi Becali, conform primei surse citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER