Gigi Becali a făcut primul 11 ideal al celor de la FCSB după victoria cu scorul de 7-1 obținută în fața celor de la Virtus, pe care este decis să nu îl mai schimbe.
Campioana României a făcut spectacol în manșa tur din primul tur preliminar al UEFA Champions League și deja se gândește la partida din turul al doilea, cu Maccabi Tel Aviv.
FCSB și-a început parcursul european cu dreptul și s-a impus în fața celor de la Virtus, scor 7-1, în partida din primul tur preliminar al UEFA Champions League.
Gigi Becali a fost impresionat de echipa aliniată de Elias Charalambous și a declarat că a stabilit deja care este primul 11 ideal pentru noul sezon. Cu toate acestea, latifundiarul din Pipera nu a vrut să spună numele celor 11 fotbaliști pe care se va baza în următoarea stagiune.
„Am făcut un prim 11 ideal, dar nu îl spun, nu e corect. Ei nu trebuie să știe care e primul 11 ideal, ei trebuie să știe că toți sunt ideali. A fost un meci de antrenament, dar nu orice echipă îi dădea șapte. Ca să îi dai șapte trebuie să îi desfaci, să combini”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER