Gigi Becali a luat o decizie fără precedent cu câteva ore înainte de Maccabi Tel-Aviv – FCSB. Toate transferurile vor fi afectate de acum încolo: „S-a terminat! Păi, ce facem?”
Gigi Becali a luat o hotărâre incredibilă cu doar câteva ore înainte de partida Maccabi Tel-Aviv – FCSB. Schimbări majore în privința transferurilor pe care le va efectua campioana României.
Gigi Becali a vorbit despre faptul că multe transferuri sunt îngreunate tocmai de impresarii pe care îi au fotbaliștii, cei care cer comisioane enorme înaintea semnării contractelor.
Gigi Becali anunță schimbări în privința transferurilor pe care le va face FCSB în viitor: „Reiau tactica mea, s-a terminat”
Mai mult, patronul de la FCSB a declarat că nu mai are de gând să plătească astfel de sume către agenți și că vrea să negocieze numai cu jucătorii.
„Vreau să spun că jucătorii au ajuns un fel de sclavi ai impresarilor. Giovanni e singurul care nu face asta. Au ajuns impresarii să fie stăpânii jucătorilor, îi vrăjesc, le zic la părinți….
De acum, la revedere! Nu mai dau în viața mea! Reiau tactica mea, s-a terminat. Păi, dăm bani la impresari sau la fotbaliști? Că nu vine jucătorul dacă nu-mi dai mie….să facă licitație între cluburi care dă comision mai mare la impresari.
Asta e nebunia lumii. Nu știu de ce FIFA și UEFA nu pot pune capăt la lucrurile astea”, a declarat Gigi Becali, conform publicației Digi Sport.
Gigi Becali recunoaște că a fost trădat de impresarul italian Pietro Chiodi în ce privește transferul lui Louis Munteanu: „A mers la două capete”
De altfel, finanțatorul campioanei României l-a dat drept exemplu negativ pe Pietro Chiodi, impresarul italian care a intermediat transferul lui Louis Munteanu de la Fiorentina la CFR Cluj.
Latifundiarul din Pipera a spus că l-a sunat imediat după transfer pe agent, căruia i-a reproșat faptul că este un „trădător și un mincinos”, asta pentru că italianul îi promisese că va face tot ce-i stă în putință pentru a-l aduce pe atacant la FCSB.
„Eu când am spus că nu va merge la CFR, am mizat pe vorbele unui om. După i-am dat telefon și i-am zis că e mincinos, trădător, că are dreptate Victor. El îmi spunea să stau liniștit, că mă sună dacă este vreo problemă.
El nu cred că făcea licitație la club, a făcut licitație la comision. Eu i-am dat 200.000, dacă îl scotea la un milion jumate. Când era la două milioane, i-am zis la revedere. Lui nu i-a convenit, a mers la două capete, probabil i-au dat 300.000 sau 400.000 de euro”, a mai spus patronul de la FCSB, conform sursei citate anterior.