Gigi Becali a luat peste 23.000.000 de euro. FCSB a dat marea lovitură financiară
Gigi Becali a dat o lovitură financiară incredibilă! În conturile celor de la FCSB au intrat recent peste 23 de milioane de euro, iar suma poate crește considerabil în următoarea perioadă.
Campioana României are parte de un parcurs foarte bun în UEFA Europa League, unde a înregistrat trei victorii și o singură înfrângere în primele patru etape.
Lovitură financiară importantă dată de FCSB
Gigi Becali a dat o lovitură financiară incredibilă! În conturile celor de la FCSB au intrat recent peste 23 de milioane de euro, iar suma poate crește considerabil în următoarea perioadă. Campioana României are parte de un parcurs foarte bun în UEFA Europa League, unde a înregistrat trei victorii și o singură înfrângere în primele patru etape. Aceste rezultate bune se oglindesc și în conturile clubului, unde s-a acumulat o sumă impresionantă.
Pe lângă banii proveniți de pe urma rezultatelor bune din Europa, FIFA i-a dat dreptate campioanei României în litigiul cu Al-Gharafa, în cazul transferului lui Florinel Coman. Astfel, alte 6.25 milioane de euro vor ajunge în curând la formația din capitala României. Suma de transfer era inițial de 5.25 milioane de euro, la care s-a adăugat o penalizare de un milion de euro din cauza faptului că formația din Qatar nu a făcut plata în termenul stabilit.
Astfel, potrivit golazo.ro, veniturile realizate de FCSB în acest sezon, până în prezent, se ridică la 23.65 milioane de euro. Această sumă ar putea crește cu aproximativ două milioane de euro, în funcție de rezultatele pe care echipa le va obține în următoarele meciuri de UEFA Europa League și de banii care vor proveni din vânzarea de bilete.
La suma menționată mai sus au contribuit și contractele de sponsorizare pe care le are FCSB, în valoare de aproximativ trei milioane de euro.
FCSB, parcurs excelent în UEFA Europa League
FCSB are parte de un parcurs foarte bun în UEFA Europa League și, la jumătate fazei ligii, după patru runde, ocupă poziția a opta a clasamentului, care duce direct în optimile competiției.
Astfel, rămâne de văzut dacă echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii va reuși o clasare în top 8 după ultima etapă a fazei ligii. De menționat este că FCSB are șanse uriașe de a se număra printre primele 24 echipe din clasament și să își asigure prezența în play-off.
Următorul meci pe care FCSB îl va disputa în UEFA Europa League este cel cu Olympiacos, pe data de 28 noiembrie 2024, pe Arena Națională din București, începând cu ora 22.00.