Gigi Becali a plătit 500.000 de euro pentru transferul fotbalistului din Superliga! Mai are de dat o tranșă de 400.000 de euro și una de 300.000 de euro: „Poate mergeam în Liga Campionilor”

FCSB a pierdut în campionat, în deplasarea de la FC Hermannstadt, scor 2-0, iar Gigi Becali este extrem de nemulțumit de prestația fotbaliștilor săi. Patronul lui FCSB a mărturisit că mai are de achitat încă două tranșe pentru un fotbalist din Superliga, după ce a mai plătit o tranșă de 500.000 de euro.

Latifundiarul din Pipera este deranjat de prestațiile modeste pe care Marius Ștefănescu le-a avut de când a sosit în lotul campioanei României. Gigi Becali a mărturisit că dorește să achite banii pentru transferul lui Ștefănescu în rate, după ce omologul de la Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a spus că Becali nu i-a achitat nici măcar o parte din banii pe transferul extremei dreapta.

Gigi Becali îl distruge pe Marius Ștefănescu încă o dată

Omul cu banii de la FCSB nu ratează nicio ocazie pe care o are îl a-l critica pe Marius Ștefănescu, adus de la Sepsi Sfântu Gheorghe la startul stagiunii curente. Gigi Becali este nemulțumit de investiția făcută, recunoscând că poate fără Ștefănescu ar fi putut ajunge în grupele principale din Liga Campionilor.

„I-am dat 500.000 lui Dioszegi. Acum, săptămâna care vine, îi mai dau 400.000, apoi încă 300.000 și am terminat. Ce? Au trecut patru luni și nu a primit banii? Poate, dacă nu îl luam, mergeam în Liga Campionilor”, a spus Gigi Becali la DigiSport.

Ionel Ganea a tras concluzia despre transferul lui Marius Ștefănescu la FCSB

Fostul atacant al lui Dinamo și al echipei naționale, Ionel Ganea, a discutat despre situația lui Marius Ștefănescu la FCSB. „Ganezul” a declarat că Ștefănescu simte presiunea pe care Gigi Becali o pune asupra sa, iar acest lucru îi afectează perfomanțele.

„Mi se pare diferit jocul lui față de cum evolua la Sepsi, la Steaua (n.r.: – FCSB) e altceva. La Steaua mi se pare că presiunea e mai mare și nu prea face față! Aici trebuie să fii pregătit, la o echipă mare te aștepți să fie cerințe mari și așteptări mari de la tine. Așa că dai tot ce ai mai bun din tine și te autodepășești.

Nu înțeleg! Când ajungi la o echipă ca Steaua (n.r.: – FCSB), numărul 1 în România, apoi ești la doi pași de națională… Motivație mai mare ca asta nu există!”, a spus Ionel Ganea, potrivit Sport.ro.

Marius Ștefănescu este cotat la 1.700.000 de euro de Transfermarkt, iar contractul său cu FCSB este valabil până în 2029. În acest sezon, Ștefănescu a jucat în 13 meciuri oficiale pentru FCSB, pentru care a marcat de două ori și a oferit o pasă decisivă.

Publicat: 27 08. 2024, 16:15
Actualizat: 27 08. 2024, 16:38