Florin Prunea a vorbit despre transferul portarului Lukas Zima, de la Petrolul, la FCSB.
FCSB le-a plătit 250.000 de euro celor de la Petrolul pentru aducerea portarului ceh.
Florin Prunea consideră că Gigi Becali a făcut o afacere foarte bună prin aducerea lui Lukas Zima. Totodată, atrage atenția la faptul că Petrolul a acceptat să renunțe la portarul ceh, pentru doar 250.000 de euro, din cauza problemelor financiare care o macină.
„Aici da, aici a fost o chestiune financiară. Cei de la Petrolul au fost cu spatele la zid, n-au avut încotro.
Și 250.000 de euro nu e o sumă rea pentru un portar. E un jucător bun. Zima, din punctul meu de vedere, da”, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Lukas Zima este cotat la un milion de euro.
Lukas Zima ar putea să devină titular la FCSB, dacă Ștefan Târnovanu s-ar despărți de formația roș-albastră. Recent, Gigi Becali a dezvăluit că, de Târnovanu, s-au interesat italienii de la Udinese.
„Echipa de Liga Campionilor o face Dumnezeu, a început deja să o facă, încet încet, după cum merit eu. E posibil, El știe cel mai bine.
Am fost întrebat de Târnovanu, am văzut că l-ar lua Udinese, acum au zis că dacă au pierdut două milioane de euro pe Sava (n.r. – Udinese l-a transferat de la CFR Cluj în vară pentru 2.5 milioane de euro), mai dau 5 ca să piardă 7.
De fapt, nu, ei au zis așa: «pierdem două, rămânem cu paguba asta de două, dar măcar avem portar bun»”, a declarat Gigi Becali, recent, pentru sursa citată mai sus.
În prezent, FCSB se află pe locul 2 în Superliga, cu 37 de puncte obținute după 21 de etape jucate, la egalitate cu liderul U Cluj, însă cu un golaveraj mai slab.
În primul meci din 2025, trupa lui Elias Charalambous o va înfrunta, acasă, pe FC Hermannstadt. Partida este programată vineri, 17 ianuarie, de la ora 20:00, și va putea fi urmărită, în format live text, pe prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER