Gigi Becali (65 de ani) nu se ferește să dezvăluie numele jucătorilor pe care îi place din Superliga, iar afaceristul a recunoscut că a pus ochii pe un fotbalist de la CFR Cluj.
După meciul jucat de FCSB cu CFR Cluj, scor 1-1, în Gruia, Gigi Becali a recunoscut că l-ar transfera în orice moment pe Ermal Krasniqi la FCSB, însă afaceristul a mai pus ochii pe un alt jucător al fostei campioane a României.
Gigi Becali (65 de ani) a recunoscut că îl place foarte mult pe Panagiotis Tachtsidis, fostul jucător de la Torino, AEK Atena și Olympiakos, însă a explicat de ce nu îl transferă la vicecampioana României.
„E fotbalist, dar nu e ceea ce vreau el la mijloc. Eu vreau altceva. Eu vreau jucător nu numai de pasă, ci şi defensiv. Tachtsidis e bun.
Toată echipa CFR-ului este bună. Nu pot să zic de unul ce şi cum”, a declarat Gigi Becali, patronul lui FCSB, conform fanatik.ro.
Cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, Panagiotis Tachtsidis (32 de ani) a ajuns la CFR Cluj pe 21 iulie 2023, după ce ultima dată a jucat al Khor Fakkan.
Pe parcursul carierei, Panagiotis Tachtsidis a jucat la AEK Atena, Genoa, Cesena, Grosseto, Hellas Verona, AS Roma, Catania, Torino, Cagliari Calcio, Olympiacos, Norttingham Forest, Lecce, Al Fayha și Khor Fakkan.
De când a ajuns la fosta campioană a României, Panagiotis Tachtsidis a jucat în 18 meciuri, dintre care 14 în Superliga, două în preliminariile Conference League și două în Cupa României, a dat trei goluri și a oferit o pasă decisivă.
Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro a adunat 25 de selecții și un gol la echipa națională a Greciei, acolo unde a debutat pe 14 noiembrie 2012 într-un meci câștigat de greci cu Irlanda, scor 0-1, pe „Aviva Stadium”.
După întâlnirea directă din Superliga dintre FCSB și CFR Cluj, vicecampioana României se află pe primul loc, cu 38 de puncte, în timp ce gruparea din Gruia antrenată de Andrea Mandorlini este pe doi, cu 33 de puncte.
Pentru FCSB urmează partida cu Hermannstadt programată pe 16 decembrie, ora 20.00, în etapa 20 din Superliga, în timp ce CFR Cluj va juca pe terenul lui Sepsi OSK, duminică, 17 decembrie, ora 21.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER