Gigi Becali a dezvăluit în premieră ce echipă de fotbal din străinătate susține.
Este binecunoscut faptul că latifundiarul din Pipera își compară jucătorii cu mari fotbaliști ai planetei precum Kylian Mbappe, Frank Lampard, Jordi Alba sau Neymar.
Acum, omul cu banii de la FCSB a anunțat că este un simpatizant al francezilor de la Paris Saint Germain.
Gigi Becali și-a motivat alegerea pentru că în lotul celor de la PSG se regăsesc jucătorii săi preferați: Lionel Messi și Neymar.
Latifundiarul din Pipera consideră că Messi este cel mai bun fotbalist, în timp ce brazilianul este „plăcerea sa vinovată”.
„Eu țin cu echipele unde joacă jucătorii care îmi plac, care fac spectacol. Acum țin cu Paris Saint Germain, pentru că sunt Messi și Neymar. Mi-a plăcut dintotdeauna de Neymar. Bine, de Messi nu mai zic. Ca Messi nu se va mai naște. Dar de Neymar mi-a plăcut mereu, driblingul, spectacolul”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
„E greu să mă mai supăr, dar știți care e problema? Avem zero șanse de calificare, că nu avem valoare. Dar cu Tavi ne calificăm 100%! Pentru că e geniu! Pe genii îi învață îngerii cum să atingă mingea.
Când nu-l am pe Tavi Popescu în echipă, mi-e frică! Sunt jucători buni, foarte buni și genii! Tavi e geniu! Cum să nu-l bagi pe cel mai bun jucător din România la ora asta? Tu-l bagi 10 minute? Nu sunt subiectiv! Dacă nu-l ai pe Tavi, nu știi ce să faci cu echipa națională! Aici nu mai e vorba de subiectivism! Dar el e un geniu!
Lui Mbappe i-a dat Dumnezeu calități, viteză, forță, tehnică. La Tavi Popescu e vorba de geniu. E genul lui Neymar, dar puțin mai complex decât Neymar! Știți ce înseamnă Tavi Popescu? Napoli și Argentina cu Maradona. Dacă îl bagi pe Tavi Popescu, naționala se califică! FCSB va fi campioană datorită lui Tavi Popescu”, a declarat Gigi Becali în luna martie a acestui an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER