Gigi Becali l-a convins pe cel mai bun jucător pe postul lui din Superliga cu un contract nemaintâlnit la FCSB, dar și în România. Și Basarab Panduru s-a declarat bulversat de ceea ce a aflat.
Finanțatorul vicecampioanei a reușit să surprindă cu una dintre mutările făcute. Mai precis, Gigi Becali a decis să-i facă un contract lui Risto Radunovic ce va fi valabil până în luna decembrie 2024, adică până la mijlocul campionatului.
Basarab Panduru a spus că nu vede o logică în această decizie a latifundiarului din Pipera.
„Cum faci contractul ăsta până în decembrie? Aaa, atunci a venit. Şi dacă venea în februarie, îţi făcea până în februarie. Ce treabă are că a venit în iarnă?”, a întrebat fostul internațional, conform Orange Sport.
„Aşa s-au înţeles”, a răspuns Nicolae Dică, potrivit sursei citate.
„Păi, dă-mi până în vară să terminăm anul. Adică, dacă Bellingham vine iarna, termină contractul în iarnă?
Care e logica de-i faci contract până în iarnă? Nu înţeleg. Îi mai faci jumătate de an din vară până în iarnă pentru ce?”, a continuat Basarab Panduru.
După meciul cu Sepsi, scor 2-1, Gigi Becali a povestit că Risto Radunovic i-a cerut să-l lase să plece de la echipă în urmă cu cinci luni, dar patronul de la FCSB nu l-a lăsat pe jucătorul din Muntenegru să părăsească formația.
„O să mai intru când sunt campion, cine știe cum mă mândresc. O să vă răspund la nedumeriri. Eh, Radunovic a venit la mine acum 5 luni că el pleacă. Cu ce pleci? Cu trenul sau cu autobuzul? Nu, că el pleacă. Dacă are contract cum să-i spun? A venit la mine la palat. A zis că are o ofertă. Da, dacă are o ofertă îl las pentru 50.000 de euro. Nu a dat.
El mai are contract până în decembrie. Bine, dacă luăm campionatul și în vară are ofertă îl las pe băiat liber. Dar el voia să plece în mijlocul campionatului”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
În urma partidei cu Sepsi, din prima rundă a play-off-ului, Risto Radunovic s-a declarat mulțumit de jocul echipei.
„Avem șapte puncte diferență și începem play-off-ul cu dreptul. Mă bucur că am ajutat echipa, dar cel mai important e că am obținut victoria acasă. Trebuia să le dăm ceva suporterilor, au făcut efort mare pentru noi și nu le-am dat totul.
Coman e inspirat, a jucat foarte bine, e meritul lui, dar și al echipei. Sincer, îmi doresc să luăm campionatul și să plec, încă n-am vorbit cu nimeni de contract, vreau să termin campionatul să caut o soluție și să plec”, a declarat Risto Radunovic, după FCSB – Sepsi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER