Gigi Becali a spus că „pare prea bun” pentru FCSB, dar nu va juca împotriva lui FC U Craiova! Elias Charalambous a anunțat pe ce jucători nu se va baza în prima etapă din Superliga
În urmă cu doar câteva zile, după ce l-a văzut la antrenamentele echipei, Gigi Becali a spus despre fundașul Siyabonga Ngezana că „pare prea bun” pentru FCSB, însă cu toate acestea, stoperul nu va fi luat în calcul de Elias Charalambous pentru duelul cu FC U Craiova din prima etapă a Superligii.
„Pare prea bun” pentru FCSB, dar nu e „de nivelul echipei”. Fundașul lăudat de Gigi Becali nu va juca împotriva lui FC U Craiova! Anunțul lui Elias Charalambous
Duminică seară, de la ora 21:30, FCSB va debuta în noul sezon din Superliga, la Târgu Jiu, contra lui FC U Craiova. Roș-albaștrii nu vor putea beneficia de mai mulți jucători importanți la acest duel. Octavian Popescu va lipsi din cauza cartonașului roșu pe care l-a primit în ultima etapă din stagiunea precedentă. De asemenea, Andrea Compagno nu va fi folosit de FCSB, pentru ca Gigi Becali să nu fie nevoit să îi achite lui Adrian Mititelu suma de 100.000 de euro, stabilită în contractul italianului.
Sâmbătă, la conferința de presă premergătoare jocului FC U Craiova – FCSB, antrenorul roș-albaștrilor, Elias Charalambous, a mai anunțat o absență. Siyabonga Ngezana, fundașul central venit din Africa de Sud în această vară, care a fost lăudat deja de Gigi Becali, nu va fi luat în calcul pentru meciul de la Târgu Jiu. Gigi Becali a spus că Ngezana „pare prea bun” pentru FCSB, dar Charalambous susține că sud-africanul nu este, momentan, „de nivelul echipei”.
„Jucătorii sunt pregătiți. Nu pot să vă spun primul 11, dar fotbaliștii noi sunt importanți pentru noi. Ngezana are nevoie de puțin timp, pentru că vine după o perioadă în care nu a jucat, astfel că nu va evolua în meciul de mâine. Ușor, ușor va fi de nivelul echipei.
Compagno este foarte important pentru noi. A făcut un sezon foarte bun, a marcat multe goluri, dar nu va juca mâine. O echipă nu stă într-un singur jucător și sunt sigur că cine îi va lua locul, o va face foarte bine. Astea sunt regulile, asta-i fotbalul și trebuie să mergem mai departe”, a declarat Elias Charalambous, înainte de FC U Craiova – FCSB.
Dawa și Haruț, în centrul defensivei
În cazul de față, Elias Charalambous nu mai poate surprinde cu așezarea din centrul defensivei. Singurii stoperi pe care îi are la dispoziție sunt Joyskim Dawa și Denis Haruț.
Cu toate acestea, în etapele următoare este așteptat să își facă apariția în echipă și Siyabonga Ngezana. În schimbul acestuia, Gigi Becali le-a plătit sud-africanilor de la Kaizer Chiefs suma de 600.000 de euro.
„Ngezana? Eu am zis că pare prea bun, dar să vedem în meciuri. Așa, el pare prea bun.
Am făcut curățenie și am adus niște jucători valoroși, care să nu aibă emoții, jucători cu experiență. Acum, ei ce spun? Și antrenorii, și jucătorii. Ați văzut și Coman, a spus că o să-i batem pe toți. Și eu cred asta!
Nu văd cine ne poate sta în cale, nimeni nu s-a întărit ca noi, am adus doar jucători valoroși. Vom vedea acum. Pe mine în primul rând mă interesează calificarea, banii. Fără ei, nu poți să faci. Trebuie să luăm bani din Conference League. După, vedem la anul ce va fi”, a declarat Gigi Becali, în urmă cu doar câteva zile.