Gigi Becali a fost dezamăgit de prestația portarului Andrei Vlad în derby-ul pierdut în fața celor de la Rapid București, 0-2.
Elias Charalambous a aliniat o formație experimentală, iar giuleștenii au câștigat grație reușitei lui Funsho Bamgboye și a lui Claudiu Petrila.
Gigi Becali nu a părut afectat de eșecul suferit de echipa sa în derby-ul, din ultima etapă a play-off-ului Superligii, împotriva celor de la Rapid București. FCSB a aliniat o formulă improvizată, pentru a oferi șansa să se remarce și jucătorilor care au evoluat puține minute în acest sezon.
Patronul celor de la FCSB a declarat că este mulțumit de evoluția jucătorilor săi, mai puțin de portarul Andrei Vlad. Latifundiarul din Pipera consideră că golul marcat de Funsho Bamgboye a fost înscris din cauza unei greșeli pe care a făcut-o goal-keeper-ul titularizat după o lungă perioadă.
„Sunt bucuros. 2-0 nu e scor rău. Să joci cu copii de 16 ani și să domini meciul. Nici nu mă interesează. Am vrut să vedem niște copii. Să-i verificăm, să ne distrăm în Giulești. Sunt campion. Mă interesează Rapid? Le-am dat 20 de puncte diferență. Ce mă mai interesează?
Toată echipa mi-a plăcut. Din moment ce ai posesia mai mare ca Rapid, toată echipa mi-a plăcut. Mai puțin Vlad. La primul gol putea s-o prindă. Dar, nu mai are rost să spun de băiat.
Când ai posesia cu Rapid în Giulești cu trei copii de 16 ani, ce mai vrei? Am jucat în foi de viță, posesia la noi. Cred că Șumudică era ofticat în studio”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Cifrele lui Andrei Vlad arată o medie de puțin peste un gol primit pe meci, fără precedent într-o comparație cu cei mai importanți șase portari din istoria celor de la FCSB. La polul opus al statisticii se află performanțele lui Martin Tudor, Arlauskis și Hamutovski.
Comparația cu restul portarilor îl pune într-o lumină și mai nefavorabilă. E departe și foarte departe de cei care sunt pe primele două locuri. Martin Tudor și Hamutovski au o medie care e în jur de 0,7 goluri primite pe meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER