Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit că Gigi Becali a vrut să dea lovitura prin aducerea lui Mircea Lucescu la vicecampioana României.
După ce Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a anunțat că Gigi Becali ar încerca să-l aducă pe Mircea Lucescu la cârma echipei roș-albastre, Meme Stoica a reacționat.
Întrebat dacă există posibilitatea ca Mircea Lucescu să semneze cu FCSB în această vară, Meme Stoica a oferit o reacție ironică „Cam pe la ce oră?”, a spus președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, conform Orange.
Acesta a continuat și a dezvăluit că Gigi Becali a negociat cu Mircea Lucescu o posibilă venire la FCSB, dar discuțiile au avut loc în urmă cu patru ani, în 2019. Totodată, Meme Stoica este de părere că „Il Luce” nu ar lăsa Dinamo Kiev, formație care s-a calificat în play-off-ul Conference League, pentru a o antrena pe vicecampioana României.
A fost o discuţie semi-serioasă în 2019, între Gigi şi Mircea Lucescu, dar nu s-a concretizat. N-am cunoştinţă de aşa ceva. Pleacă de la Dinamo Kiev să vină la noi acum? Să fim serioşi”, a spus Meme Stoica, la Orange Sport.
„Am înţeles că vrea să îl aducă pe Mircea Lucescu. Gigi Becali vrea să îl ia, eu aşa am auzit de la Palat. Mi-a bâzâit o albină pe la urechi. Nu fac glume. Asta ar fi mutare.
Bănuiesc că Lucescu s-a săturat de Ucraina. Dacă şi-a luat şi banii din urmă. Domnule, eu aşa am auzit că a zis Gigi Becali. Ar fi bombă mare”, a declarat Dumitru Dragomir, conform Fanatik.
Mircea Lucescu (76 de ani) a ajuns pe banca celor de la Dinamo Kiev în iulie 2020 și mai are contract cu formația din Ucraina până în vara anului 2024. Antrenorul român a mai pregătit în trecut echipe precum Zenit, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, AC Pisa, Dinamo și Corvinul Hunedoara.
„Il Luce” a fost selecționerul echipei naționale a României în perioada noiembrie 1981 – octombrie 1986, iar între august 2017 – februarie 2019 a fost selecționerul reprezentativei Turciei.
Alături de Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a câștigat titlul, Cupa Ucrainei și Supercupa în sezonul 2020-2021, Cupa Ucrainei 2020-2021. „Il Luce” a fost curând depășit de Pep Guardiola în topul galactic al celor mai buni antrenori din istoria fotbalului. Cu 35 de trofee câștigate în postura de antrenor principal, Mircea Lucescu se află pe locul 3, după Alex Ferguson (49 de trofee) și Pep Guardiola (36 de trofee). Pe locul patru se află Valeri Lobanovski (30 de trofee)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER