Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat ce nu vrea să vadă la jucătorii săi în noul sezon din Superliga.
Omul cu banii de la FCSB a anunțat că vrea să vadă, în sezonul următor, un joc mai ofensiv la echipa antrenată de către Elias Charalambous.
În acest sens, Gigi Becali vrea să mai aducă un fundaș central valoros în care să își pună toată încrederea.
În cazul în care echipa din subordine nu se va conforma, Gigi Becali anunță că va merge la baza de antrenament și își va băga jucătorii în ședință.
„Nu mai ai voie să te aperi în careu. Bun, ne retragem, dar nu mai ai voie până în 16 metri. Dacă se apără aşa, imediat mă duc la bază şi fac şedinţă cu ei. Nu mai vreau să văd aşa ceva. De asta vreau să aduc un fundaş central.
Când vine mingea la el să nu dea «zbang» lumânare în sus sau dă aiurea în ea. Nu, dacă vine mingea la el şi este singur, o opreşte şi pasează. Iese cu mingea la picior, nu mai vreau să dăm aşa în ele”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
În această pauză competițională de vară, Gigi Becali a adus, până acum, la FCSB, trei jucători: Alexandru Băluță, mijlocaș ofensiv român în vârstă de 29 de ani, Damjan Djokovic, mijlocaș central croat în vârstă de 33 de ani, și Siyabonga Ngezana, fundaș central sud-african în vârstă de 25 de ani.
Cu aceste transferuri, Gigi Becali speră ca FCSB să facă o figură frumoasă în Conference League din rațiuni financiare.
În turul doi preliminar din Conference League, roș-albaștrii vor întâlni FC CSKA 1948, în dublă manșă, turul urmând să se joace în Bulgaria, pe 26 iulie, și returul în România, pe 3 august.
„(n.r. Sunteți mulțumit de tragerea la sorți cu CSKA?) Ce CSKA, mă? De unde să știu eu, mă? Habar n-am. Eu știu că mi-a zis Meme că… Eu nu mă pricep… Mi-a zis Meme că e o echipă foarte ușor de trecut. Atât. Altceva nu știu. Nu recunosc echipele străine. Nu mă interesează.
(n.r. Ce vă doriți în acest sezon în Europa?) Păi, ce? Grupele. Banii. Voi vreți performanță, suporterii vor performanță. Eu, ca să fac performanță, mie îmi trebuie banii deci ca atare banul aduce performanța, ca atare eu vreau banul că vreau și performanța înseamnă, nu? Că dacă nu iau banul, nu am de unde performanță…”, a spus Gigi Becali, în urmă cu câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER