Gigi Becali l-a anunțat pe Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, că întâlnirea dintre cei doi nu se va mai reprograma.
La începutului lunii martie, Gigi Becali trebuia să se vadă cu Răzvan Burleanu, însă patronul FCSB-ului s-a făcut așteptat și nu a mai apărut în acea zi. În cele din urmă, finanțatorul grupării roș-albastre și-a justificat lipsa și a declarat că nu a mai venit din cauza oboselii, dar a ținut și să anunțe că întrunirea va fi reprogramată. Ulterior, milionarul din Pipera și-a schimbat decizia, a spus că nu mai are chef să se enerveze și a dat de înțeles că nici nu mai vrea să audă de președintele Federației Române de Fotbal.
„(n.r. dacă se mai întâlnește cu Burleanu) Ce rost are? Eram prea supărat atunci, acum nu mai am chef să mă cert. Fiecare om să își facă meseria lui, să își mănânce pâinea lui. Vassaras să mănânce pâinea lui, e treaba lui. Burleanu face combinațiile lui, UEFA, să le facă, e treaba lui. Pe mine știi ce mă interesează? Atât.
Lasă-mă în pace, să îmi văd de treaba mea, să nu fiu afectat eu. În rest, faceți-vă, tată, încă 7 mandate și încă 3 greci, ce vreți voi, fiecare cu afacerea lui, numai să nu mă afecteze pe mine. Mă chemi pe mine la Comisii? Nu ți-e rușine? Vezi-ți de treaba ta, tată, tu cu treaba ta, eu cu a mea. Nu am treabă cu ei, eu am fost eurodeputat, am fost deputat în Parlamentul României. Toată lumea zice ca mine, dar nu au curaj”, a declarat Gigi Becali într-o conferință de presă.
În după-amiaza zilei de vineri, Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, i-a informat pe reporterii prezenți la sediul acestui for, cu o oarecare tristețe, că Gigi Becali a amânat momentul întrevederii cu Răzvan Burleanu. La scurt timp, informația a fost confirmată chiar de către președintele FRF. Acesta a transmis că întâlnirea dintre el și patronul FCSB-ului va fi, cel mai probabil, reprogramată pentru o dată ulterioară.
„Reprogramăm întâlnirea. Nu știu, o să vă anunțe domnul Becali. Chiar nu știu, întrebați-l pe dumnealui. A fost ocupat, din ce am înțeles. Suntem zi de zi la Federație”, a spus Răzvan Burleanu
Ulterior, finanțatorul grupării roș-albastre a vorbit pentru ProSport și a anunțat că va reprograma întâlnirea cu Răzvan Burleanu, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
„Eu am fost foarte obosit și de aceea n-am mai mers! O să vedem, ne vedem mâine (n.r. cu Răzvan Burleanu). Nici nu este aglomerație, este mai bine așa. Vreau să-i demonstrez că nu am nicio răutate și va fi o discuție prietenească între mine și Răzvan Burleanu”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER