Gigi Becali crede cu tărie că poate câștiga titlul în Superliga la finalul sezonului 2022 – 2023 și anunță trei transferuri de Liga Campionilor la FCSB. Mutările vor fi realizate doar dacă echipa va ieși triumfătoare în campionat și va putea lupta cu șanse reale pentru un loc în cea mai titrată competiție intercluburi din lume.
După ce le-a învins pe Universitatea Craiova și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, scor 2-1, respectiv 3-1, Gigi Becali și-a luat gândul, cel puțin momentan, de la vânzarea echipei și are cu totul alte planuri pe hârtie. FCSB este la 3 puncte în spatele Farului, cu 3 etape înainte de finalul sezonului.
Gigi Becali crede cu tărie că poate câștiga titlul la capătul acestui sezon, după care va începe lupta pentru a-și mai îndeplini încă o dată marea sa poftă, aceea de a evolua în UEFA Champions League. Pentru ca o echipă românească să ajungă în grupele celei mai titrate competiții intercluburi este nevoie de investiții foarte mari, iar Gigi Becali este pregătit să le facă. Omul de afaceri a anunțat că va sparge banca pentru a transfera doi fundași centrali, dar și un atacant de careu:
„(n.r. – V-ați făcut planurile să vindeți echipa?) Eu nu mai vorbesc despre asta acum. Hai să vedem, nu? Nu vorbesc acum. Pentru ce să o vând dacă suntem campioni. Dacă suntem campioni o să forțez, mai fac o investiție, mai iau 2 fundași centrali, un atacant și forțez Liga Campionilor. 50 de milioane… Ne trebuie 2 fundași centrali”, a declarat Gigi Becali, în cursul zilei de marți, 9 mai.
CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt ambele implicate în lupta pentru locul 3 al clasamentului, ultimul care duce în cupele europene, respectiv în Conference League.
Acest aspect îl încântă foarte tare pe Gigi Becali, deoarece atât Universitatea Craiova, cât și CFR Cluj mai au de jucat cu Farul Constanța în ultimele trei etape. Cum vor fi motivate la maxim, finanțatorul FCSB nu poate decât să spere că trupa lui Gică Hagi va face pași greșiți și astfel jucătorii săi vor putea pune mâna pe trofeu la finalul sezonului.
„(n.r. – Este bine că a rămas și Craiova în lupta pentru locul 3? Urmează meciurile directe) Vezi cum face Dumnezeu? Nu se potrivește la Dumnezeu ce vrea omul cu ce vrea Dumnezeu. E de la cer până la pământ diferența. De ce? Ei se vor bate până în ultima etapă, nu va mai fi ce a fost până acum. CFR trebuie să tragă pentru locul trei. Atunci… Mai avem o șansă! Era mai greu, dar uite Dumnezeu cum le așează”, a declarat Gigi Becali.
Clasamentul în play-off-ul din Superliga după primele 7 runde:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER