Gigi Becali, anunțul momentului despre transferul la care visează mulți fani FCSB! Revenirea aşteptată de ultraşi e tot mai posibilă: „A zis că vorbeşte cu clubul să vină”
This browser does not support the video element.
Gigi Becali a oficializat deja primele două transferuri și se pregătește să facă mutarea la care visează mulți fani FCSB. Jucătorul e tentat să revină la gruparea roș-albastră.
FCSB a cucerit titlul și se pregătește pentru preliminariile Ligii Campionilor. Gigi Becali vrea să ajungă în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi, așa că a dat startul campaniei de transferuri pentru a întări lotul. După mutarea lui Daniel Popa de la U Cluj, milionarul îl vrea și pe Alex Chipciu, dar nu vrea să le plătească niciun ban ardelenilor.
Gigi Becali, anunț despre transferul la care visează mulți fani FCSB! Cum s-ar putea face transferul lui Alex Chipciu
Alex Chipciu este așteptat la FCSB, dar Gigi Becali a precizat clar în ce condiții e de acord să facă transferul fundașului la care visează mulți fani să revină la gruparea roș-albastră. Jucătorul celor de la U Cluj mai are un an de contract, dar patronul FCSB nu e dispus să scoată bani din buzunar pentru un transfer.
Mutarea lui Alex Chipciu la FCSB este posibilă doar dacă jucătorul ajunge la o înțelegere cu U Cluj să își reziliere contractul de comun acord. În cazul în care ar rămâne liber de contract, atunci FCSB ar fi dispusă să negocieze direct cu jucătorul. Gigi Becali e optimist că Alex Chipciu va convinge conducerea ardeleană să-i permită să plece la finalul acestui sezon.
Îl vreau pe Chipciu. Tratativele sunt că el, dacă rămâne liber, îl luăm. Nu pot să dau bani pe jucător de 35 de ani. El a zis că încearcă, pentru că are o relație bună cu clubul”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
David Kiki și Daniel Popa, primele două transferuri confirmate de FCSB
FCSB a transferat un fundaș și un atacant. Este vorba de David Kiki, jucător venit liber de contract de la Farul. Mutarea lui Daniel Popa, de la U Cluj, îl va costa pe Gigi Becali 300.000 de euro.
David Kiki a evoluat la Farul, din 2022, în 74 de partide, timp în care a marcat două goluri și a oferit două pase de gol. Mutarea lui Daniel Popa este un pariu făcut de Becali pentru sezonul viitor. În tricoul lui U Cluj, atacantul a marcat de 11 ori în 36 de apariții.
Deocamdată, ăștia doi sunt, Kiki și cu Popa. Popa este pariul meu, o să vedem. Nu costă mult, e pariul meu. Mie-mi plăcea de Popa de când era la Dinamo”, a declarat Gigi Becali.