Gigi Becali are pe „țeavă” 10 transferuri pentru FCSB, cu care revoluționează Superliga: „I-am dat lista, vrem să facem super-echipă”
Gigi Becali (65 de ani) vrea cu orice preț ca FCSB să câștige titlul în sezonul 2023-2024, iar latifundiarul din Pipera are pe „țeavă” 10 transferuri pentru a întări echipa.
Gigi Becali are pe „țeavă” 10 transferuri pentru FCSB, cu care revoluționează Superliga
După ce a fost trimis de Gigi Becali în Africa de Sud și în mai multe țări din America de Sud, Florin Vulturar i-a pregătit latifundiarului din Pipera o listă cu 10 jucători pe care i-ar putea transfera la vicecampioana României în vară.
Impresarul Florin Vulturar a dezvăluit că a pus ochii pe 10 jucători pentru a-i aduce la FCSB, iar majoritatea sunt din Africa de Sud, de unde a fost transferat și Siyabonga Ngezana, fundașul central al vicecampioanei României.
Vrem să facem o super-echipă. Nu ne grăbim să transferăm. Urmărim mai mulți jucători dintre care vom alege. Momentan, lista este de 10 jucători pe care i-am dat la analizat oamenilor mei. Vom alege cu grijă!”, a spus Florin Vulturar, impresarul care face transferurile la FCSB, conform Digisport.
Gigi Becali este în căutarea unui înlocuitor pentru Andrea Compagno
Deși a plătit 1,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe Andrea Compagno de la FC U Craiova, latifundiarul din Pipera nu este mulțumit de prestațiile atacantului italian și este în căutarea unui înlocuitor pentru acesta.
După meciul jucat de FCSB cu FC U Craiova, scor 1-0, Gigi Becali a dezvăluit că vrea să cumpere un atacant, dar nu se grăbește în alegerea acestuia.
„La Compagno, nu sunt adevărate alea cu Coman. Compagno nu poate să uite fotbalul, dai 20 și ceva de goluri, apoi uiți fotbalul? Dacă este jucătorul nostru, înseamnă că are viitor, nu? Eu încă aștept să revină și să fie jucătorul care a fost, dar, în iarnă, trebuie să mă betonez.
Iau un atacant. Nu l-am ochit, avem timp”, a spus Gigi Becali, patronul vicecampioanei României, conform sursei citate mai sus.
David Miculescu mai primește șanse la FCSB
Mai mult, Gigi Becali își dorește să îi mai dea șanse lui David Miculescu, atacantul care l-a costat 1,7 milioane de euro și care nu a dat randamentul așteptat imediat după transferul de la UTA Arad.
„Eu am stabilit asta, că trebuie să încercăm cu el (n.r. – cu David Miculescu atacant) acolo. Nu am o opinie diferită de Mihai Stoica. Păi, o să-l titularizăm. O să facem ce spune MM Stoica şi gata. Nu că discipolul şi-a depăşit maestrul, dar asta este şi opinia mea. Şi a lui Pinti (n.r. Mihai Pintilii), şi a lui Charalambous. Deci, împreună am stabilit asta”, a declarat Gigi Becali.