Alexandru Musi (19 ani), fotbalistul împrumutat de FCSB la Petrolul Ploiești în vară, se compară cu o vedetă de la Real Madrid.
Chiar dacă joacă în Superliga pentru Petrolul Ploiești, Alexandru Musi a avut curajul să se compare cu Rodrygo, fotbalistul de la Real Madrid cotat de site-urile de specialitate la 100 de milioane de euro.
Fotbalistul în vârstă de 19 ani a vorbit înaintea meciului pe care România U20 îl joacă împotriva Angliei U20 în Elite League, iar acesta nu s-a ferit să se compare cu Rodrygo.
„Da, sunt pregătit. Mă bucur că am revenit la echipa națională și că mi-am văzut colegii și staff-ul. Sper să facem o treabă bună și să creștem de la acțiune la acțiune.
Da, este o motivație în plus, mai ales dacă jucăm cu adversari mai buni, să creștem și noi și să devenim și mai buni. În primul rând, eu vreau să îmi fac treaba cât mai bine la U20 și dacă o să fiu chemat mai sus o să mă duc cu cea mai mare plăcere.
Am jucat foarte bine cu Portugalia, un pic de noroc ne-a lipsit și un pic de concentrare la final. Nu mă consider un fotbalist care schimbă jocul echipelor. Intru pe teren și fac ceea ce îmi place, să joc fotbal.
(n.r. Ce te motivează când intri pe gazon?) Plăcerea de a juca și suporterii. Ei sunt cei care îmi dau energia să joc. Ca stil mă asemăn cu Rodrygo de la Real Madrid, el este și jucătorul meu preferat.
Sunt sigur că o să vină multă lume să ne susțină și sper să facem o treabă foarte bună, iar la final să ieșim fericiți”, a spus Alexandru Musi, potrivit frf.ro.
Cotat de site-urile de specialitate la 100.000.000 de euro, Rodrygo a ajuns la Real Madrid pe 1 iulie 2019 și mai are contract cu formația din La Liga până în vara lui 2025. Spaniolii l-au cumpărat în urmă cu mai bine de patru ani de la Santos cu 45 de milioane de euro.
În sezonul 2023-2024, Rodrygo a jucat în 11 meciuri pentru Real Madrid, a dat un gol și o pasă decisivă.
ATACANȚI: Atanas Trică (Universitatea Craiova), Valentin Dumitrache (Gloria Buzău)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER