Gigi Becali, avertisment pentru jucătorii de la FCSB după victoria din Ghencea: „Nu asta e CFR, a fost prea slabă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Gigi Becali a recunoscut că n-a avut nicio emoție în derby-ul cu CFR Cluj, însă a subliniat clar la ProSport Live că formația din Gruia are potențialul să joace mult mai bine în Superliga.
Gigi Becali a tras concluzia: „Nu asta e CFR, a fost prea slabă!”
Patronul de la FCSB știe de ce fosta campioană din Gruia a evoluat sub așteptări în Ghencea și crede că nu aceasta este, de fapt, adevărata față a formației lui Andrea Mandorlini.
„(n.r. Ce impresie v-a lăsat meciul FCSB – CFR?) Păi, da, impresia… Mai e vreo impresie? Nu s-a văzut? A văzut toată lumea. Dacă e 67% posesie cu 33 și dacă ei nu au avut un corner… O echipă care nu are niciun corner, ce impresie îți faci despre ea? Că nu a trecut centrul terenului prea mult. N-am avut nicio emoție, dar nu cred că asta e CFR. A fost prea slabă. Cred că a fost din cauza oboselii de pe drum, au venit noaptea, șocul descalificării…
Dar nu cred că asta e CFR, adică a fost prea slabă aseară. Ca să nu zic că am fost noi prea puternici. Nu e atât de mare diferența. Că aseară a fost prea mare diferența, nu e asta diferența. Cred. Au jucat bine și cu Craiova, și cu Adana. Nu a fost echipa aia. Aseară nu a fost echipa aia”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Este un început de vis, un început foarte bun. Ne dorim să continuăm așa. Suntem bine, avem încredere și plăcerea de a juca. Atunci când câștigi ai moral și încredere să mergi la următorul meci și să câștigi din nou” – Vlad Chiricheș