Gigi Becali chiar nu mai are nicio limită și și-a bătut joc de Neil Lennon, antrenorul Rapidului! „Șucu a făcut cea mai mare investiție, care a căzut de pe bicicletă și și-a rupt nasul”
Gigi Becali a făcut glume pe seama lui Neil Lennon, tehnicianul de la Rapid! Ce spune latifundiarul din Pipera despre echipa giuleștenilor, dar și despre antrenorul nord-irlandez adus de Dan Șucu la formația sa.
Petrolul Ploiești a reușit să câștige partida cu Rapid, scor 1-0, din etapa cu numărul trei a Superligii României.
Gigi Becali râde de Neil Lennon, antrenorul giuleștenilor: „A căzut de pe bicicletă și și-a rupt nasul”
După eșecul suferit pe arena „Ilie Oană”, echipa de lângă Podul Grant rămâne fără victorie în actualul sezon, chestiune despre care a vorbit inclusiv Gigi Becali, patronul campioanei României.
Finanțatorul „roș-albaștrilor” a spus că este convins de faptul că Dan Șucu va lua măsuri pentru a evita noi eșecuri, context în care Gigi Becali s-a distrat pe seama lui Neil Lennon, antrenorul giuleștenilor.
„Șucu are bani, Șucu o să ia măsuri, doar e om de afaceri. El a făcut cea mai mare investiție în Lennon (n.r. râde), care a căzut de pe bicicletă și și-a rupt nasul (n.r. râde)”, a afirmat Gigi Becali, conform publicației Fanatik.
Cristi Săpunaru, verdict dur pentru propria echipă după eșecul cu Petrolul Ploiești: „După trei etape avem două puncte, mi-e și rușine”
Cristi Săpunaru (40 de ani) a fost introdus pe teren în meciul cu „lupii galbeni” în minutul 67. După prestația formației sale, veteranul de la Rapid s-a declarat a fi profund dezamăgit de echipa lui.
De altfel, fotbalistul de la Rapid a venit cu un avertisment pentru colegii săi, cărora le-a spus că partida cu Sepsi trebuie câștigată, altfel „va fi un vulcan în Giulești”.
„Nu cred că meritam să pierdem, am avut ocazii imense. O singură ocazie, am luat un gol și am pierdut. O primă repriză bună, a doua a fost dezastruoasă.
Ce ne propunem e foarte puțin, este extrem de puțin. Este urât pentru noi, dar nu avem ce să facem. (n.r. Ce le-ai spus la pauză?) Le-am spus că derby-urile se câștigă cu inima. Trebuie să schimbăm mentalitatea, nu câștigăm meciurile ratând.
După trei etape avem două puncte, mi-e și rușine să vorbesc. Trebuie să strângem rândurile și să facem ceva. Așa nu se mai poate. Dacă nu câștigăm cu Sepsi va fi un vulcan un Giulești, dacă nu câștigăm o să fie rău pentru toată lumea. Suporterii erau supărați, ne-au susținut și la sfârșit erau supărați”, a declarat Cristi Săpunaru, după meciul pierdut de Rapid în fața celor de la Petrolul Ploiești.