Gigi Becali contestă verdictul specialistului Marius Avram la cea mai controversată fază din FCSB – Rapid 2-2! „Analiză logică și extraordinară, dar a scăpat ceva din vedere”
Gigi Becali a contestat verdictul dat de specialistul Marius Avram la cea mai controversată fază din FCSB – Rapid 2-2, chiar dacă a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului arbitru.
Derby-ul FCSB – Rapid s-a încheiat la egalitate, 2-2, dar scorul putea fi diferit dacă Marcel Bîrsan nu lua o decizie controversată în timp ce Rapid era în avantaj pe tabelă. În minutul 23, Hasani a marcat un gol, dar a fost anulat pe motiv de ofsaid la Rrahmani, care se afla în fața mingii la momentul șutului expediat de atacant pe spațiul porții lui Târnovanu.
Gigi Becali contestă verdictul specialistului Marius Avram la cea mai controversată fază din FCSB – Rapid 2-2
La pauza meciului FCSB – Rapid, Marius Avram a vorbit despre faza controversată din minutul 23 care putea schimba soarta jocului. Fostul arbitru a concluzionat că decizia lui Marcel Bîrsan nu a fost corectă deoarece Rrahmani nu a influențat jocul și Târnovanu avea vizibilitate asupra balonului expediat de Hasani.
Gigi Becali a intervenit după meci și l-a contrazis pe analistul TV. Patronul FCSB a spus despre Marius Avram că a analizat corect și cu logică meciul, dar la faza golului marcat de Rapid în minutul 23 i-a scăpat ceva din vedere. Becali își susține declarația potrivit căreia nu a fost gol valid la faza lui Hasani, fiindcă Rrahmani sare peste minge, iar atunci când jucătorul sare peste minge, se poate considera că induce în eroare portarul.
„Domnul Avram tot timpul face niște analize cu logică și extraordinare, numai că această situație cu golul 3…. Eu îl cred că știe regulamentele și am văzut că are expertiză. E un om inteligent domnul Avram.
Numai că aici a scăpat ceva din vedere. Sare peste minge, când sari peste minge se poate considera că induci în eroare portarul. El face o fentă, se poate consideră că dă și cu călcâiul. E o fentă care induce în eroare portarul.
Eu am vorbit cu cineva, nu vă spun cu cine, dar o să vedeți că o să existe situația asta în Europa. Eu spun că chiar îl influențează pe portar. Alta e când te dai la o parte și refuzi jocul și alta e când faci o mișcare lși se poate interpreta că folești mingea”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Vezi aici golul anulat din minutul 23.
Reacția lui Gigi Becali după remiza dintre FCSB și Rapid: „Mi-a plăcut toată echipa!”
FCSB este aproape campionă, înainte de startul returului din Superliga. Echipa roș-albastră are un avans de 13 puncte față de locul secund, cu doar 15 puncte rămase în joc, așa că are nevoie doar de două puncte pentru a deveni matematic campioana sezonului 2023-2024.
Deși echipa sa a remizat cu Rapid, 2-2, Gigi Becali a declarat la finalul meciului că a fost mulțumit de toată echipa.
„Normal, mi-a plăcut toată echipa. Din moment ce în a doua repriză Rapid nu a atins mingea. Aici trebuie să lupți 90 de minute, de asta s-au făcut schimbări, nu contează că dai 2-3 pase. Cum a fost Olaru, Olaru a dat 17 pase la adversar, dar e luptător. De asta nu-l scoți niciodată”, a declarat Gigi Becali.