Gigi Becali dezvăluie, fără să vrea, câte milioane de euro în plus au adus Giovanni Becali și stilul său de negociere la transferul record din Superliga!
Gigi Becali a recunoscut că stilul de negociere al lui Giovanni Becali i-a adus mai multe milioane de euro decât ar fi meritat de pe urma celui mai scump jucător transferat vreodată din Superliga.
Omul de afaceri din Pipera nu se uită la bani atunci când își dorește să aducă jucători la FCSB pentru a se lupta la cel mai înalt nivel, el fiind, de departe, omul cu cea mai mare putere financiară din Superliga.
Cu toate acestea, nu puțini au fost fotbaliștii vânduți pe sume foarte mari, de pe urma cărora FCSB și Gigi Becali și-au burdușit conturile. Patronul liderului din Superliga a dezvăluit, acum, că în schimbul celui mai scump fotbalist vândut vreodată din Superliga a primit o sumă „umflată”.
Gigi Becali dezvăluie, fără să vrea, câte milioane de euro în plus au adus Giovanni Becali și stilul său de negociere la transferul record din Superliga, Dennis Man la Parma
Gigi Becali a reușit să îl vândă pe Dennis Man de la FCSB la Parma, la începutul anului 2021, pentru o sumă record, însă agentul de jucători Giovanni Becali a avut un mare merit în obținerea acestor bani.
Patronul liderului din Superliga recunoaște acum, la trei ani distanță, că italienii nu ar fi trebuit să plătească mai mult de 9 milioane de euro în schimbul fotbalistului, la acel moment.
Tranzacția s-a făcut, în cele din urmă, în schimbul a 11 milioane e euro, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un fotbalist din campionatul României.
„Și eu vreau jucători români, mereu am spus, dar nu am avut ce face. Nu am avut marfă, calitate, ca să luăm din România. Am luat pe Man 11 milioane, poate 7-9 merita. Chiricheș a meritat banii.
Acum începem să avem… Un Drăgușin, poate mai crește ceva, poate Șut, Lixandru, vedem, ca să avem marfă de vânzare”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
- 11 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man în acest moment
- 6,5 milioane de euro era cota de piață a lui Dennis Man cu o lună înaintea transferului de la FCSB la Parma
Parma îl blochează pe Dennis Man
Cu Dennis Man aflat în vârf de formă, Parma defilează în al doilea eșalon al Italiei și se apropie cu pași mari de revenirea în Serie A. Conducătorii clubului „gialloblu” nu vor să îl piardă pe jucătorul aflat în atenția unor cluburi precum AS Roma și AC Milan, astfel că fac tot posibilul să îi prelungească angajamentul scadent în vara anului 2025.
„Dennis Man e un jucător determinant pentru Parma. Probabil îi pot propune o prelungire de contract. Nu știu deocamdată, încă nu s-a întâmplat asta. Este destul de complicat ca el să plece și Parma să fie de acord.
Deja este cel mai important jucător al lor. Sunt la promovare, deci este destul de complicat. Și, după cum știți, iarna nu prea se fac transferuri spectaculoase.
În Italia nu sunt chiar așa mulți bani, cum se întâmplă în Anglia. Deja și Man, ca și Drăgușin, este acomodat în fotbalul italian”, a declarat agentul de jucători Victor Becali, potrivit Sport Total FM.