Gigi Becali, discurs inegalabil despre revenirea FCSB pe stadionul Ghencea: „S-a tocit sabia, bă! Dar brațul are mai mare îndemânare! Am 65 de ani, nu mai am putere să mă lupt” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 8 poze

Gigi Becali a organizat la „palat” o conferință de presă, în cadrul căreia, printre altele, a vorbit din nou și despre situația stadionului din Ghencea.

Gigi Becali, un nou „discurs” memorabil, după ce FCSB a primit iar „interzis” în Ghencea!

După cum se știe deja, recent, cei de la CSA Steaua au reușit din nou să îi blocheze vicecampioanei României accesul pe această arenă. În acest context, Becali a anunțat că simte că nu mai are puterea de a se lupta cu aceste, în opinia sa, abuzuri. Totuși, în cele din urmă, finanțatorul de la FCSB a revenit și, în stilul caracteristic, a transmis că nu are de gând să abandoneze.

„Nu știu, eu ce v-am spus, că le vom câștiga pe toate în fața judecătorilor. Și ca dovadă, că le câștigăm încet-încet pe toate. Ca să fac curat eu în țara asta și să îndrept eu nedreptatea, nu pot. Suntem în România. Ce vrei să faci? Asta este treaba. Statul nu pune în aplicare o hotărâre.

Nu mă mai bat, nici nu mai am așa putere să mă lupt, nu mai vreau. Astea ce le-am început, vreau să le termin. Că sunt ale mele și Dumnezeu mi le-a dat mie și le apăr cum trebuie să le apăr, cu dreptate și cu putere. Și după îmi văd de treaba mea. Crezi că mă mai interesează pe mine? Și fotbalul, nu vezi că nu mai merg la meci?

Nu mă mai interesează nici ăsta. Am 65 de ani, gata, cât vreți să trageți voi de mine? Găsiți alții tineri, văd că nu mai găsiți. Nu-i bun Becali, nu-i bun Becali, dar văd că trageți de Becali, păi de ce nu găsiți altul tânăr, să trageți de el, care să se războiască așa în continuu? S-a tocit sabia, bă! Dar brațul are mai mare îndemânare, asta o să o băgați pe Tik-Tok acum (n.r. râde)”, a spus Gigi Becali în cursul zilei de miercuri.

Publicat: 29 03. 2023, 15:17
Actualizat: 29 03. 2023, 20:30