Nicolae Dică a discutat cu Gigi Becali despre plecarea sa de la FCSB, însă patronul, susținut de managerul Mihai Stoica, l-a întors din drum pe tehnician.
Umilințele suferite de FCSB în Conference League, 0-10 cu Silkeborg în două meciuri, au agitat apele în curtea vicecampioanei României. Nicolae Dică a luat în calcul despărțirea de echipă, însă patronul Gigi Becali i-a transmis că nu are niciun motiv să plece.
Discuția dintre antrenor și omul din fruntea clubului a avut loc după meciul câștigat de FCSB cu UTA, 2-1.
Nicolae Dică i-a spus lui Gigi Becali că este dispus să plece de la FCSB, însă patronul l-a întors din drum. La această discuție a participat și Mihai Stoica, managerul general fiind de aceeași părere cu omul din fruntea vicecampioanei.
„Am fost în discuții cu Meme și cu patronul echipei după meciul cu UTA (n.r. din campionat). După jocurile cu Silkeborg am fost dezamăgit, supărat, trist, pentru că am pierdut așa cum am pierdut în acele două meciuri. Am văzut reacția anumitor persoane și am discutat cu patronul și mi a zis «Bă, tată, ai făcut echipa, ai făcut antrenamentele, de ce să pleci? Avem încredere în tine și credem că putem să facem lucruri bune».
(n.r. cine l-a întors din drum) Patronul și Meme, dar m-am bucurat la meciul cu UTA că suporterii noștri au încurajat jucătorii și chiar le-am spus asta celor din staff. Am văzut că sunt alături de mine și de jucători. Am vrut să renunț pentru că multă lume zicea că trebuie să renunț.
Am spus că vreau să câstigam în campionat și după să las echipa să o ia altcineva care să facă mai mult decât mine. După meciul cu Viking eram și eu bun, după nu am mai fost”, a declarat Nicolae Dică, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului dintre FCSB și Sepsi Sf. Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER