Gigi Becali vede deja titlul cum se apropie de FCSB și e gata să dea tunul din punct de vedere financiar. Patronul roș-albaștrilor visează la o calificare în grupele Champions League, obiectiv care i-ar putea introduce în conturi impresionanta sumă de 50 de milioane de euro.
FCSB este la mâna ei în lupta pentru cucerirea titlului din Superliga, iar acest aspect îl face pe Gigi Becali să viseze cu ochii deschiși. Dacă le va învinge pe Farul Constanța și Rapid București în ultimele două etape ale sezonului, FCSB va cuceri al 6-lea campionat din era Gigi Becali și primul după o pauză de 8 ani. Încrezător în forțele echipei sale, latifundiarul din Pipera parcă nici nu mai concepe un eventual eșec și a făcut deja toate calculele pentru sezonul 2023 – 2024. Obținerea titlului i-ar facilita o calificare în grupele Conference League, respectiv accesul la suma de aproximativ 7-8 milioane de euro, potrivit spuselor lui Becali.
Însă, nu aceasta este suma la care visează Gigi Becali. Finanțatorul FCSB intenționează să ducă echipa în grupele UEFA Champions League, cea mai titrată competiție intercluburi din lume, unde roș-albaștrii nu au mai fost din sezonul 2013 – 2014. Gigi Becali susține că îndeplinirea acestui obiectiv i-ar introduce în conturi colosala sumă de 50 de milioane de euro:
„Dacă iau titlul nu câștig nici 5 bani. Dacă ne calificăm în Champions League, cel puțin 50 de milioane în grupe! E vorba de coeficient și de viitorul echipei.
Dacă nu facem anul ăsta niște puncte… numai în primul tur suntem cap de serie. Vedeți? Păcat pentru CFR! Anul ăsta trebuia să ia titlul. Făcuse deja coeficient și era cap de serie în primele trei runde. Doar în play-off nu era.
Noi deja am pierdut din coeficient. Dacă luăm campionatul, de Conference League suntem sută la sută, de unde vin 7-8 milioane de euro. Pe urmă poate să fie Europa League, unde sunt 15 milioane de euro. Sau Champions League și iau 50”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
În același timp, Gigi Becali este conștient de faptul că va avea nevoie de întăriri serioase pentru a visa la un obiectiv precum calificarea în grupele UEFA Champions League. Dacă va câștiga titlul în Superliga, finanțatorul FCSB intenționează să aducă minim 3-4 jucători:
„La ora asta nu vorbesc de niciun transfer. Doar atâta spun. Dacă luăm campionatul, trebuie neapărat 3-4 jucători, doi fundași centrali, un mijlocaș și încă un atacant, pentru Compagno, David (Miculescu) nu e atacant. Bilel Omrani nu prea e atacant nici el, joacă aripă dreapta” (n.r. râde)”, a declarat Gigi Becali, marți, 9 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER