Gigi Becali e gata să spargă banca pentru un atacant fantastic din Portugalia! Miliardarul de la FCSB și-a pus impresarul de încredere să îl urmărească pe viu: „Dă goluri în prima ligă”
Gigi Becali e pregătit să aducă un atacant incredibil din Portugalia. Patronul de la FCSB și-a pus impresarul să îl urmărească pe fotbalist.
După meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, patronul „roș-albaștrilor” a declarat că are în vizor un atacant „de mare valoare” din Portugalia.
Gigi Becali e gata să spargă banca pentru un atacant fantastic din Portugalia! Miliardarul de la FCSB și-a pus impresarul de încredere să îl urmărească pe viu: „Dă goluri în prima ligă”
Din acest motiv, latifundiarul din Pipera și-a pus omul de încredere să-l urmărească pe jucător pentru a vedea dacă ar fi potrivit pentru formația bucureșteană.
„E atacant, zice el că e mare valoare. Dă goluri. Da, din prima ligă, el să-l vadă”, a spus Gigi Becali, conform primasport.ro.
După plecarea lui Andrea Compagno, FCSB a rămas fără un atacant, astfel că Gigi Becali încearcă să găsească soluții în acest sens.
Gigi Becali vrea să dea lovitura pe piața transferurilor la vară
Astfel, patronul vicecampioanei a transmis că vrea ca în vară să facă noi transferuri. De altfel, latifundiarul din Pipera a spus că își dorește cinci noi jucători la echipa sa.
„Vreau un atacant, pe care o să-l cumpărăm! Mai vreau un atacant în dreapta. Tavi a fost bunicel, dar nu e ceea ce vreau eu. Mai ales în Europa! Am vorbit cu Mihai (n.r.- MM Stoica) și i-am spus că dacă luăm campionatul, trebuie să luăm cinci jucători.
Un mijlocaș gen Bourceanu, un fundaș dreapta, un fundaș central. Nu că schimb echipa, o dublez. Dacă tot am nevoie de două echipe ca să atac și campionatul și cupele europene, de ce să nu iau 4-5 jucători buni?
Louis Munteanu e un jucător care ne interesează. Am luat legătura (n.r.- cu Fiorentina), dar am ținut secret. Am văzut că alții spun și o spun și eu. Am luat legătura de mult. Cu Alibec am vorbit. A vorbit și Coman cu el la echipa națională!
Ștefănescu, nu… Noi l-am semnat pe Ștefănescu (n.r.- ironic). N-ai văzut că ne-a vândut meciul? E urât, nu cred că mai există jucători care să facă blat. Îi iau pe Alibec și pe Munteanu, dar nu numai pe ei.
Dacă-l iau pe Louis Munteanu, nu-l iau pentru acum, ci pentru viitor, peste doi ani. Mai trebuie să iau încă un atacant, vârf de careu, puternic, dar și cu tehnică”, a mai afirmat Gigi Becali, după meciul cu rivalii din Bănie.
FCSB este lider detașat al Superligii, cu 41 de puncte, la o distanță de 10 puncte de CFR Cluj, formația care ocupă locul 2 în clasament.