Gigi Becali e impresionat de un antrenor din Superliga, care a fost la FCSB și care a fost un dușman declarat al lui: „A făcut minuni”
Gigi Becali e impresionat de un antrenor din Superliga, și anume Dorinel Munteanu, care din vara anului 2021 se află pe banca celor de la Oțelul Galați.
Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a fost angajat în trecut la FCSB și a fost un dușman declarat al lui Gigi Becali, intrând în mai multe contre cu omul de afaceri.
Dorinel Munteanu are parte de un sezon foarte bun pe banca Oțelului, iar după primele 17 etape a fost învins doar de trei ori. De asemenea, gălățenii au una dintre cele mai eficiente defensive din Superliga, cu doar 17 goluri încasate.
Gigi Becali e impresionat de un antrenor din Superliga, care a fost la FCSB și care a fost un dușman declarat al lui
Gigi Becali a vorbit din nou despre importanța antrenamentelor în fotbal și, pornind de la acest subiect, a ajuns să îl laude pe Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oțelul Galați.
„Eu cred că ce se face la antrenamente, aia se joacă”, a spus patronul FCSB, după care a oferit cel mai bun exemplu pentru a demonstra avantajul unor sesiuni de pregătire reușite.
Este vorba despre Dorinel Munteanu, care o antrenează pe nou-promovata Oțelul Galați, unde nu beneficiază de cel mai valoros lot. Însă, Dorinel face minuni în acest sezon și după 17 etape se poate mândri cu faptul că are doar 3 înfrângeri încasate. Oțelul este la două puncte în spatele campioanei Farul și la 5 de ultima poziție de play-off. Totodată, cu doar 17 goluri încasate în acest sezon, gălățenii se pot mândri cu faptul că au a doua cea mai eficientă defensivă, după FCSB și FC Hermannstadt, echipe care au primit 16 goluri.
„Ai văzut Dorinel Munteanu ce face la antrenamente, aia joacă. Numai că el a greșit-o. A greșit din trufie. Ai dat un gol, ai 1-0, păi joacă jocul tău. El a vrut să și joace, dar nu poți cu jucătorii ăia, pentru că sunt jucători de luptă. Cei de la Oțelul.
El din jucători de luptă, acum cu Craiova, a vrut să îi facă jucători de Maradona. Nu poți să faci așa cu ei. A fost arogant. Ai 1-0 și stai că mai dau. Atunci te retragi când ești Oțelul și ai 1-0. El a vrut să îl mai dea și pe al doilea.
Păi stai, unde te duci? Nu era echipa ta baricadarea? Ai 1-0, acum te baricadezi. El a vrut să arate că acum joacă și fotbal. Dar nu poți, că nu ai cu cine. Ce ai făcut tu și așa, ai făcut minuni.
Deci, ei de unde erau echipa greu de bătut, acum a ajuns să ia 3 sau 4. Era greu să îi dai gol și a luat 3. Echipa care se închidea s-a deschis la 1-0. E om cuminte (n.r. – Dorinel Munteanu) și muncește. Mie îmi plac oamenii care mizează pe muncă”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Oțelul Galați a pierdut cu 1-3 în fața Universității Craiova, în runda precedentă, după ce a condus cu 1-0.
Dorinel Munteanu și Gigi Becali au avut o colaborare dificilă
Dorinel Munteanu a fost antrenor principal la FCSB în intervalul octombrie – decembrie 2008, atunci când a rezistat pe banca echipei roș-albastre doar 8 meciuri.
Cu doar câteva zile înainte ca cele două părți să se despartă și să fie reziliat contractul, Gigi Becali l-a atacat public pe Dorinel, după o înfrângere cu Fiorentina din cupele europene:
„Dorinel are un cuvânt de spus, dar la el acasă, la bussiness-ul lui. Dacă eu spun că nu vreau un jucător, atunci aşa e! Dacă îl vrea Dorinel, să-i plătească el salariul.
Când a plecat Lăcătuş, eram la 4 puncte de Dinamo. Acum suntem la 6 puncte. Pot spune că-l regret pe Marius. Dacă-i ziceam să rămână, el ar fi rămas. Eu nu pot să mint şi să spun că nu-l regret doar ca să-i fac pe plac lui Dorinel”, declara Gigi Becali, în decembrie 2008.