Cui a vrut Gigi Becali să predea acțiunile de la FCSB și ce s-a întâmplat la „negocieri”: „Așa ceva, este inadmisibil” | VIDEO
This browser does not support the video element.
FCSB a pierdut contra celor de la Rapid, scor 0-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii. După meci, Gigi Becali a reacționat extrem de dur și a spus că nu mai suportă să ducă o viață agitată ca patron la gruparea roș-albastră. Prin urmare, finanțatorul vicecampioanei României a luat o decizie șocantă și a anunțat că vrea să vândă acțiunile clubului.
Gigi Becali nu a mai suportat și a dat verdictul final: „De ce să îmi fac eu tensiunea 16 și să mă culc la 3 dimineața? Nici acțiunile nu le mai țin eu!”
FCSB a fost înfrântă de Rapid București, scor 0-1, în runda a cincea din play-off. După derby, Gigi Becali a dat de înțeles că s-a săturat de viața de patron, ba chiar a încercat să predea acțiunile clubului fetelor sale dar și ginerelui său, este vorba de Mihai Theodor Mincu.
Familia finanțatorului nici nu vrea să audă de gruparea roș-albastră, prin urmare, milionarul a spus că va încerca să pună clubul pe numele surorii sale, iar asta până va primi o ofertă bună pentru a-l vinde.
„E prea mare furăciune. Și am zis: bă, ia să îmi văd eu de treaba mea. De ce să îmi fac eu tensiunea 16, când eu aveam 12, 13? De ce să mă culc eu la 3, când eu la 11 ar trebui să dorm? Așa ceva, este inadmisibil. Nici acțiunile nu le mai țin eu.
O să găsesc o soluție, pentru că fetele nu vor. Au zis: «nu vrem noi, tată». I-am zis ginerelui, mi-au zis fetele: «Lasă-mi bărbatul în pace. N-avem nevoie de nebunia asta, nu avem noi nevoie de Steaua» Să văd, poate o pun pe numele lui sor-mea până să vând”, a declarat Gigi Becali într-o conferință de presă.
Gigi Becali se retrage de la FCSB: „Gata, eu ies din fotbal. Am semnat ieșirea mea din toate funcțiile de la club”
Gigi Becali a anunțat că e la un pas distanță de a pleca de la FCSB, iar asta din cauza deciziilor luate de Horațiu Feșnic, arbitrul central de la Rapid – FCSB, scor 1-0, dar și din cauză că nu vrea ca problemele sale de sănătate să se înrăutățească. Patronul grupării roș-albastre a mărturisit că și-ar vinde și mâine echipa, dar asta doar dacă va primi suma pe care o cere.
„E ultima conferință de presă. Emisiunile de Crăciun și de Paște le voi face. Am hotărât aseară, după ceea ce s-a întâmplat… Eu, gata, ies din fotbal. Am 65 de ani. Înainte mai puteam. Să fac eu tensiunea 16 din cauza lui Feșnic? Pe el trebuie să îl cheme întuneric nu Feșnic. Din cauza lui ies. Așa ceva nu se poate.
Am făcut o socoteală. Zece milioane înainte, zece milioane acum, plus majorare de capital… Sunt aproape 23 de milioane. Dacă dă cineva, eu mâine o dau. Am semnat ieșirea mea din toate funcțiile de la club”, a mai spus Gigi Becali.