Gigi Becali a anunțat că va încasa 600.000 de euro în urma vânzărilor uluitoare din bilete pentru meciul FCSB – CFR Cluj, din etapa 9 a play-off-ului din Superliga.
La finalul partidei programate sâmbătă, 11 mai, de la ora 20:00, roș-albaștrii vor ridica trofeul de campioni în fața suporterilor după o așteptare de nouă ani.
Biletele s-au epuizat în timp record pentru meciul FCSB – CFR Cluj, joc care se va disputa aproape sigur cu „casa închisă” și are șanse mari să bată recordul de asistență de pe Arena Națională!
Gigi Becali a anunțat că va încasa nu mai puțin de 600.000 de euro din tichetele pe care clubul său le-a vândut pentru duelul împotriva echipei lui Dan Petrescu.
Deși partida marchează, practic, primul titlu pentru FCSB după nouă ani, afaceristul a dezvăluit că nu va fi prezent nici de această dată pe stadion.
„Iau și eu 600.000 (n.r. -de euro) numai din bilete. Ce să fac și eu? Nu vin la meci. N-am treabă eu. Eu vin când o să se facă festivitate cu antrenorii”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali a anunțat, în cadrul aceleiași conferințe, că sunt șanse de 90 la sută ca Florin Tănase să revină la FCSB din această vară, la doi ani distanță de la momentul plecării sale în zona arabă.
Totodată, patronul campioanei României a dezvăluit că are în plan să facă șase sau șapte transferuri pentru a ataca preliminariile Ligii Campionilor.
„Vor fi șase, șapte transferuri. Ce să vă zic altceva? (n.r – revenirea lui Tănase) Șanse mari! Tănase e aproape de 90%! 10% dacă-și găsește el undeva să-i convină. Dacă nu, el vine!
(n.r. – Denis Alibec, Louis Munteanu) Nu știu, n-am vorbit încă. Stai să înceapă perioada de transferuri, vorbim așa dinainte? Stai să vedem ce o să iasă”, a afirmat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER