Gigi Becali face transferul pentru vestiar! „Nu poți să joci cu el în Champions League, dar îl aduc pentru că e caracter frumos”
Gigi Becali e gata să dea o nouă lovitură pe piața transferurilor. Patronul FCSB nu vrea să facă un transfer pentru Champions League, ci pentru vestiar deoarece e un jucător cu experiență și caracter.
FCSB se pregătește de o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor, după o pauză de zece ani. Patronul echipei a anunțat că va întări lotul cu jucători cu experiență care îi pot îndeplini cea mai mare dorință. Alex Chipciu este dorit de Gigi Becali, dar nu pentru a ajuta echipa în preliminariile Ligii Campionilor.
Gigi Becali a anunțat care e intenția lui cu Chipciu: „E de vestiar, dar nu poți să joci cu el în Champions League”
Latifundiarul din Pipera bagă adânc mâna în buzunar pentru a realiza transferurile dorite. FCSB are de trecut patru tururi preliminare pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor. Lotul are nevoie de întăriri, iar după venirile lui David Kiki și Daniel Popa, Alex Chipciu e mutarea așteptată de fanii roș-albaștri.
Oficialii celor de la U Cluj au dezvăluit că dorința jucătorului este de a rămâne în continuare la clubul ardelean, dar chiar și așa, Gigi Becali a anunțat că îl dorește în continuare la FCSB deoarece e un jucător de vestiar.
„Nu mă interesează pe mine Chipciu. Eu am altă intenție cu Chipciu. Intenția jucătorului care a fost cu noi, un caracter frumos. E de vestiar, dar nu poți să joci cu Chipciu pentru Champions League”, a spus Gigi Becali,potrivit Digisport.
Gigi Becali are și o condiție pentru transferul lui Chipciu la FCSB. Vrea ca mutarea să aibă loc gratis, nu e dispus să dea bani pentru un fundaș de 34 de ani. Acest lucru va face mutarea aproape imposibilă deoarece fundașul celor de la U Cluj mai are un an de contract cu ardelenii.
Florin Tănase, vizită surpriză la Palat: „Este prea devreme să discutăm!”
Una din principalele ținte ale patronului FCSB din această perioadă de mercato este Florin Tănase. Fostul căpitan al roș-albaștrilor este aproape de o revenire în România. El i-a făcut astăzi o vizită lui Gigi Becali la Palat, dar nu a dezvăluit nimic despre transferul său la FCSB, spunând că e prea devreme să se vorbească despre o posibilă revenire în tricoul roș-albaștrilor.
„Văd că apar tot felul de informații prin presă. Dar deocamdată eu cred că este devreme să discutăm despre transferul la FCSB, pentru că nici n-a început perioada de transferuri. Lucrurile sunt așa cum le știți și voi, nu s-a schimbat nimic. O să vedem ce se va întâmpla în următoarea perioadă, mai este timp”, a spus Florin Tănase, pentru ProSport.