Gigi Becali i-a dat interzis unui fotbalist să se transfere de la FCSB! „Nici nu îi primesc la negocieri”
Gigi Becali nu are de gând să renunțe la un jucător de bază de la FCSB, anunțând că nu va primi pe nimeni la negocieri, indiferent de suma avansată pentru transfer.
Cu gândul la grupele Ligii Campionilor, FCSB vrea să-și facă o echipă de temut, motiv pentru care i-a dat interzis unui fotbalist să se transfere de la FCSB.
Gigi Becali refuză orice fel de negociere pentru Darius Olaru
FCSB mai are un meci în actualul sezon al Superligii, urmând să joace pe 19 mai, în deplasare, cu Rapid, de la ora 21:00. Meciul nu are nicio miză pentru niciuna dintre echipe. Gazdele vor încheia play-off-ul pe locul 6, fiind la cinci puncte de Sepsi, iar formația roș-albastră a primit trofeul de campioană pe 11 mai, după partida cu CFR Cluj.
În schimb, patronul Gigi Becali se gândește la sezonul viitor, mai precis la participarea în preliminariile Ligii Campionilor. Iar pentru ca echipa să ajungă în grupe, el nu are de gând să-i lase pe cei mai valoroși jucători să plece.
„Nu e niciun risc să plece Olaru. La ora asta, nici nu-i primesc la negocieri. Pe arabi i-am primit la negocieri, pentru că eram obligat, că are Florinel Coman clauză. Dar nu primesc pe nimeni la negocieri la ora asta, ca să cumpere jucători de la mine.
M-ai auzit tu pe mine vreodată locul 1-3? Când vrei locul 1-3, te duci pe 6 sau cu 3 ești mulțumit. Eu cer 1. M-au auzit pe mine că poate jucăm în Europa League sau în Conference League? Am zis eu așa ceva?”, a reacționat patronul de la FCSB, potrivit Fanatik.
Becali spune că după etapa a treia din play-off avea adversarele la degetul mic
Gigi Becali a reamintit că el se gândește numai la Liga Campionilor și de aceea spune mereu „Champions”. Pentru patronul de la FCSB nu există numărul 2. Becali a mai precizat că pe finalul sezonului nu a avut emoții, deoarece după trei etape din play-off avea adversarele la degetul mic.
În schimb, a continuat să pună presiune pe jucătorii de la FCSB, deoarece în acest mod i-a motivat. Cel mai bun exemplu este al atacantului David Miculescu, care a jucat mult mai bine față de felul în care o făcea în sezonul regulat.
Lui Ovidiu Popescu îi epiră contractul și jucătorul poate pleca unde vrea
În ceea ce-l privește pe Ovidiu Popescu, acesta este liber să plece de la FCSB, în condițiile în care îi expiră contractul la finalul actualului sezon. Becali exclude varianta ca jucătorul să evolueze în locul lui Adrian Șut, Mihai Lixandru sau Baba Alahsan.
„Cât te folosești de el, n-are frică, nicio emoție. E liber, i-a expirat contractul. Dacă i-a expirat contractul, e liber să plece unde vrea. E subiect închis”, a spus Gigi Becali, pentru aceeași publicație.
Ovidiu Popescu a jucat 30 de meciuri în actualul sezon al Superligii, dintre care 26 în sezonul regulat, și a marcat de o singură dată. A deschis scorul pe finalul primei reprize a meciului câștigat de FCSB pe teren propriu, cu 2-1, în fața lui Poli Iași, în etapa a șasea.