Patronul Gigi Becali s-ar fi înțeles cu fotbalistul dorit de Nelu Varga la CFR Cluj și a dat vestea chiar după Rapid – FCSB 2-0.
Nelu Varga a fost lăsat cu ochii în soare de către Gigi Becali, care i-a dat o mare lovitură patronului de la CFR Cluj după ce s-ar fi înțeles cu un jucător.
Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, a vrut să dea lovitura pe piața transferurilor, prin aducerea, din iarnă, a fundașului muntenegrean Risto Radunovic. Acetuia îi expiră contractul cu FCSB, iar primele negocieri dintre clubul bucureștean și jucător au fost sortite eșecului.
Numai că Gigi Becali a anunțat că fundașul stânga nu va pleca de la FCSB. Mai mult, chiar, îi mărește contractul, iar suma va fi aceea propusă de club, nu cerută de jucător.
„Lui Radunovic îi expiră în iarnă. După aia rămâne și Radunovic. I-am propus prelungirea. 15.000 de euro pe lună”, a spus Gigi Becali la PrimaSport.
Risto Radunovici a devenit caz delicat pentru FCSB în momentul în care a cerut o sumă mare pentru a-și prelungi contractul, care expiră în iarnă. Gigi Becali declara, la jumătatea lunii trecute, că mai mult de 15.000 de euro nu are de gând să-i ofere fundașului din Muntenegru.
Ulterior, au apărut informații conform cărora CFR Cluj a intrat pe fir și vrea să-i ofere jucătorului 200.000 de euro pe an, adică dublu față de cât primește la echipa lui Gigi Becali.
Mai mult, chiar, Varga s-a arătat dispus să-i dea și o primă de instalare în valoare de 150.000 de euro.
Numai că toate aceste dorințe ale lui Varga s-au năruit. Gigi Becali a dar asigurări că Radunovic va rămâne la FCSB și din iarnă, urmând să-i fie prelungit contractul. Asta în contextul în care David Kiki va semna, luni, 21 mai, cu FCSB, un contract pe trei ani. Practic, echipa lui Gigi Becali va avea doi fundași stânga foarte valoroși.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER