Gigi Becali i-a dat pe tavă lui Marius Şumudică echipa FCSB din derby-ul cu Rapid! Ce schimbări face patronul: „Să te văd, geniule”

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 5 poze

Marți, 22 octombrie 2024, cu 5 zile înaintea derby-ului FCSB – Rapid București, din etapa 14 a Superligii, Gigi Becali i-a dezvăluit rivalului Marius Șumudică întreaga echipă de start pe care o va alinia.

Patronul FCSB l-a numit pe antrenorul din Giulești specialist și geniu, într-un mod ironic, după care l-a provocat să îl învingă în duelul direct de duminică.

Gigi Becali l-a ironizat pe Marius Șumudică și i-a spus toți jucătorii pe care îi va utiliza în derby-ul FCSB – Rapid

În etapa 13 din Superliga, toți ochii iubitorilor de fotbal au fost pe derby-ul Dinamo – FCSB, încheiat cu o victorie a oaspeților, scor 2-0.

Spectacolul va continua și în weekendul următor, în etapa 14, deoarece este programat un nou derby incendiar în Capitală, de data aceasta între FCSB și Rapid.

Până la ora derby-ului, campioana României are de jucat și un meci european, joi, 24 octombrie, în compania lui Rangers, însă Gigi Becali nu își face griji cu privire la deplasarea din Scoția. În schimb, a ales să îl ironizeze public pe Marius Șumudică, numindu-l specialist și geniu, și totodată i-a dezvăluit echipa de start pe care o va alinia la duelul FCSB – Rapid:

Noi îl avem pe Tănase. Joacă Tănase atacant. (n.r. – Îi spuneți echipa și lui Șumudică?) Nu o spun, că mi-o fi frică de Șumudică. Cu cine joc? Echipa noastră. Nu se știe echipa noastră? Cine nu joacă cu scoțienii joacă cu Rapid. Târnovanu în poartă, Crețu fundaș dreapta, Ngezana și Dawa centrali, Radunovic fundaș stânga. Cu Șut să vedem dacă e ok, de vineri să vină la antrenamente.
Ar fi Șut și Olaru la mijloc, rămâne să vedem dacă jucăm cu doi închizători sau 1, poate joacă Băluță. În atac vor fi George Popescu (n.r. – Octavian Popescu), Tănase vârf și în dreapta David Miculescu.
Ștefănescu joacă cu scoțienii. Nu o să mai vezi jucători care joacă două meciuri la rând. Doar Dawa și cu Ngezana, că sunt foarte puternici și sunt fundași centrali, pot juca două meciuri titulari.
Gata, mă, i-am zis-o lui Șumudică, marele specialist. O știe. El zice că are geniu, hai, mă, să te văd, geniule. Hai să vedem care e mai puternic, Gigi Becali sau Șumudică”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.

Antrenorul Gigi Becali va deveni marcă înregistrată: „Nu mai vreau Ferguson”

Gigi Becali, cunoscut pentru faptul că alcătuiește echipa de start de la FCSB și comandă schimbările din fața televizorului, a fost supranumit în ultimele luni „Ferguson”, după legendarul Sir Alex Ferguson, managerul de legendă al lui Manchester United. Porecla și-a căpătat-o de la Florin Tănase, care a făcut haz de plăcerea lui Gigi Becali de a acționa precum un antrenor.

Însă, miliardarul din Pipera vrea să facă uitat supranumele de „Ferguson” și dorește ca antrenorul Becali să devină marcă înregistrată:

Nu vreau să mai fiu Ferguson. Vreau să fiu marcă înregistrată Becali. Sunt marcă înregistrată Becali antrenor. Nu vreau să mai imit pe altul. Vreau să fiu mai mare decât Ferguson (n.r. – râde)”, a completat Gigi Becali.

Publicat: 22 10. 2024, 13:39