După ce au plecat Joonas Tamm și Iulian Cristea, Gigi Becali l-a transferat pe Siyabonga Ngezana, însă ar dori să-l aducă și pe Vlad Chiricheș pentru a fi sigur că are asigurate ambele posturi din centrul apărării. Totuși, Florin Gradoș crede că există șanse mici ca fostul apărător de la Cremonese să revină la formația bucureșteană.
Florin Gardoș, fostul coleg al lui Vlad Chiricheș de la FCSB, exclude posibilitatea ca fostul fundaș al celor de la Cremonese să revină la gruparea roș-albastră.
„Până să aflu de vestea asta (n.r.- că Vlad Chiricheș și-a reziliat contractul cu Cremonese), n-aș fi dat șanse mai deloc. Acum au crescut puțin. Depinde de ce opțiuni va avea. Din ce știu, e tot cu Pietro Chiodi (n.r.- impresar), care are ceva relații la Cagliari, s-ar putea să meargă în direcția asta.
Nu cred că se întoarce, dacă va avea o alternativă din Serie B sau Serie A. Nu văd de ce ar face asta. L-am auzit pe patron că a zis că a câștigat foarte mulți bani, e adevărat, la un moment dat nu te mai interesează, mai ales dacă îi e dor de casă.
Pe mine m-ar preocupa altceva. Jucătorii de peste 30 de ani care au venit au depins de toanele patronului. Ar fi senzațional pentru FCSB, pentru că a avut probleme mari în defensivă”, a declarat Florin Gardoș, potrivit Digi Sport.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, nu a renunțat la readucerea lui Vlad Chiricheș la formația bucureșteană. Finanțatorul roș-albaștrilor a vorbit deja cu experimentatul fundaș român și ar fi înțeles de la el că ar dori să se întoarcă în România.
„Mai multe știți voi decât eu. Pe mine mă interesează roadele. Vedem roadele dacă sporesc, întocmai ca la oi. Mai avem nevoie de un jucător. Dacă nu, asta e. Nu luăm orice. Cercetăm, vedem, căutăm un fundaș central. E, bine. Nu, la revedere! Nu mai luăm orice jucător, la duzină, claie peste grămadă. Mai ales că ei sunt mulțumiți de Dawa în cantonament.
Chiricheș trebuie să dea un răspuns. Îl mai aștept cât vrea. E principala opțiune, că e cel mai bun dintre toți. Acum, e vorba de bani. Eu i-am făcut o ofertă lui, ei i-au făcut o contraofertă prin impresari. Eu, și cu 10 milioane, și fără, tot aia. Dar el, la revedere, dacă nu-l luam eu. Cine îl vindea cu 10 milioane? N-a vrut să dea Nicu Badea pe el 500.000.
Chiricheș e un om extraordinar, el nu zice nu. Am vorbit, am înțeles că ar vrea să revină în România, mai mult pentru familie, pentru copii. A făcut milioane, că e băiat strângăreț, are capul pe umeri. A făcut 15-20 de milioane, că strânge banii. Omul vrea să se retragă cu familia, să le dea educație ortodoxă copiilor. Așa am înțeles.”, a declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER