Gigi Becali îl critică pe Nicolae Dică și-l laudă pe Dan Petrescu: „CFR Cluj are niște trasee mai scurte, dar măcar are”

George Becali sustine o conferinta de presa in fata sediului LPF, joi, 13 august 2020. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.
Vezi galeria foto - 9 poze

Gigi Becali, patronul FCSB, a fost deranjat de jocul fără consistență al echipei sale în victoria limită, obținută la Sfîntu Gheorghe.

FCSB a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia Sepsi OSK, în etapa a 15-a din Superligă.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Compagno, în minutul 50, din penalti.

Gigi Becali îl critică pe Nicolae Dică și-l laudă pe Dan Petrescu: „Au niște trasee mai scurte, dar au”

Gigi Becali este supărat că roș-albaștrii nu au un ritm bun de joc.

„Am luat 3 puncte, dar nu ai cum să câștigi campionatil jucând așa. Zicea Dică de atitudine… Ce atitudine? Știi ce înseamnă atitudine. Trebuie viteză de joc.

Dacă Florinel Coman primește mingea, are situație să meargă spre poartă, iar el se plimbă cu ea prin centru. Noi nu pasăm nimic, nu am văzut 7 pase. Am văzut la Sepsi cu Aganovic, cu ăia… Jucători pe care eu i-am avut. Noi avem jucători valoroși, dar nu jucăm nimic. Nu sunt mulțumit.

Eu nu văd așa (n.r. că CFR Cluj joacă urât), eu văd la Dan Petrescu că au niște trasee, au niște trasee mai scurte, dar au. Eu văd un joc bine elaborat. Eu văd la ei că din 4 pase ajung la poartă”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

Sepsi OSK a suferit a treia înfrângere consecutivă în campionat, în timp ce FCSB a reuşit a patra victorie consecutivă în Superliga.

Ce spune Nicolae Dică despre a patra victorie?

Nicolae Dică a declarat că se bucură că la meciul câştigat cu Sepsi a văzut atitudine din partea jucătorilor săi.

”E a patra victorie, mă bucur, îi felicit pe băieţi, am văzut atitudine, un grup unit, asta contează. Am întâlnit o echipă foarte bună, ne-a pus probleme. Tot jocul s-a jucat pe contre. E important că am reuşit să câştigăm. La final am schimat ca să mai tragem de timp, dar şi din cauza problemei sale la genuncghi, să nu riscăm.

Avea dreptate arbitrul, am ieşit din zona unde trebuie să stau, îmi asum Presiunea nu scade. E un lucru pozitiv că am ajuns pe locurile de play-off, dar deocamdată nu s-a obţinut nimic. Aceste victorii trebuie legate. Nu mă gândesc la oamenii care mă critică, nu au fost momente bune, dar încerc să iau lucrurile care mă pot ajuta, mereu sunt focusat pe ce am de făcut”, a declarat Nicolae Dică la final.

Publicat: 25 10. 2022, 11:08
Actualizat: 25 10. 2022, 11:14