Gigi Becali îl îmbracă în aur pe Florinel Coman ca să amâne plecarea la milioanele de petrodolari ale arabilor! I-a pus pe masă o sumă ireală ca primă de calificare în grupele Ligii Campionilor: „Atât îi dau”
Gigi Becali trage cu dinții de Florinel Coman să rămână la FCSB și pentru preliminariile UCL, iar pentru asta îl ademenește cu o primă amețitoare, ca să uite de oferta avantajoasă venită din Qatar.
Patronul de la FCSB nu concepe să îl lase să plece pe Florinel Coman, cel mai bun jucător al său, și îi promite jumătate de milion de euro dacă rămâne la echipă și o ajută să se califice în grupele Ligii Campionilor.
Gigi Becali îl îmbracă în aur pe Florinel Coman ca să amâne plecarea la milioanele de petrodolari ale arabilor! I-a pus pe masă o sumă ireală ca primă de calificare în grupele UCL
Latifundiarul din Pipera riscă totul pentru o calificare miraculoasă în grupele Ligii Campionilor și îi promite un sac de bani lui Florinel Coman ca să refuze oferta din Qatar și să rămână în preliminariile Ligii Campionilor să-și ajute echipa să se califice în grupele competiției.
„Coman chiar dacă pleacă, noi putem să-l dăm și el să rămână să joace preliminariile. Există posibilitatea asta. Dacă îi spun că îi dau 500.000 de euro primă de calificare, vrea? Ce ziceți? Eu așa îi spun că dacă ne calificăm are 500.000 de euro primă”, a spus Gigi Becali la DigiSport.
Gigi Becali refuză să-l dea pe Coman în condițiile impuse de clubul din Golf
Gruparea care vrea să-l transfere pe Florinel Coman este Al Duhail din Qatar. Numai că mutarea nu mai pare foarte sigură în acest moment. Și asta pentru că formația din zona Golfului vrea să plătească cele 5 milioane de euro, clauza de reziliere a contractului lui Florinel Coman, în mai multe tranșe, iar Gigi Becali nici nu vrea să audă de această modalitate de plată și a refuzat momentan propunerea.
”Stai puțin, au venit arabii? Ce bani? Faceți glume, ce glume sunt astea? Eu nu știu, el mi-a spus mie, m-a sunat cineva că vor să vină cei din Qatar. Eu am zis ’Ce să vină?’, la telefon, pac-pac contract, bagă banii în cont și gata. Nu dom’le, să dea banii în rate. Nu merge cu banii în rate și gata” a declarat Gigi Becali.