Gigi Becali îl pune la zid pe Mirel Rădoi pentru că i-a făcut praf pe fotbaliştii Universității Craiova, dar apoi îl umileşte pe Papp: „Ce să-i facă lui Garita? Ăla are viteza a 5-a”
Gigi Becali, patronul FCSB, s-a arătat suprins pentru faptul că Mirel Rădoi și-a criticat jucătorii după eșecul din Trivale.
FC Argeş a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.
Golul a fost marcat de Calcan, în minutul 52.
Gigi Becali îl pune la zid pe Mirel Rădoi pentru că i-a făcut praf pe fotbaliştii Universității Craiova, dar apoi îl umileşte pe Papp: „Ce să-i facă lui Garita? Ăla are viteza a 5-a”
Mirel Rădoi a spus despre jucători că s-au făcut de răs, iar asta l-a deranjat pe Gigi Becali.
„Nu, el e finul meu și chiar este un fin printre favoriți. El, dar numai atât îi transmit. Era genul de om care nu critica jucătorii. Eu când m-am certat cu el prima dată a fost pentru că m-am luat de un jucător la Mogoșoaia, nu mai știu ce jucător. Tu erai om, nu certai jucătorii, te supărai pe mine să nu mai fac asta…
Să spun un lucru. Echipa lui a dominat, ce să facă, nu a intrat mingea în poartă.
Ce să critici jucătorii? A dominat tot jocul Craiova. Eu mă bucur că au mâncat bătaie. Ce să facă ăia de la Craiova, ce să îi facă Papp lui Garita? Ăla are viteza a 5-a, iar Papp a doua.
A trecut pe lângă el, ce să îi facă? Atâta viteză are el, așa l-a născut mama lui. Mie mi-a plăcut ce a jucat Craiova. E altceva că a mâncat bătaie. A dominat jocul”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
Am intrat pe vârfuri, am crezut că este de ajuns să intrăm pe teren. De acum încolo nu mai trebuie să ne analizeze adversarul. Cel mai uşor cu noi este să joace cu minge lungă de la 80 de metri că sigur le dăm cadouri. Dacă suntem proştii satului aşa o să fim
Mirel Rădoi, antrenor CS Universitatea Craiova