Gigi Becali, patronul lui FCSB, a dat de înțeles că îl regretă pe Florin Tănase (27 de ani), fostul căpitan al roș-albaștrilor, în contextul jocului prestat de către echipa lui Nicolae Dică în meciul cu FC Argeș.
FCSB și FC Argeș s-au întâlnit duminică seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 12 din Superliga, iar roș-albaștrii au câștigat la limită, scor 3-2, după golurile marcate de către Compagno (min. 11 și min. 64), respectiv Cordea (min. 87). Pentru piteșteni au punctat Calcan (min. 5) și Garita (min. 79).
Imediat după meci, Gigi Becali s-a plâns de faptul că echipa antrenată de către Nicolae Dică nu pasează suficient de mult. Patronul a declarat, în mai multe rânduri, că își dorește ca FCSB să dețină posesia și să nu îi mai dea emoții în timpul meciurilor.
Analizând la rece, Gigi Becali a revenit asupra declarației și a ajuns la concluzia că FCSB nu mai deține posesia după plecarea lui Florin Tănase pe care l-a numit „dirijorul echipei”.
„E posibil ca Tănase să fi fost cel mai principal jucător de la FCSB, el să fi fost dirijorul ca noi să avem posesia, iar acum nu avem dirijor ca să avem posesia”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Gigi Becali l-a vândut pe Florin Tănase în Emiratele Arabe Unite, la Al Jazira, în schimbul sumei de trei milioane de euro, reprezentând clauza de reziliere a contractului cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER