Gigi Becali (64 de ani) este în alertă, după ce Tavi Popescu nu reușește să revină la forma care l-a consacrat la FCSB.
Tavi Popescu a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB în sezonul precedent, alături de Florin Tănase și Darius Olaru, doar că internaționalul român nu reușește să își revină și să facă jocuri bune la vicecampioana României și în ediția actuală.
După meciul jucat de FCSB cu FC Voluntari, scor 1-1, Ilie Dumitrescu și-a exprimat îngrijorarea față de situația în care se află Octavian Popescu.
După ce a explicat de ce Andrea Compagno nu reușește să înscrie mai multe goluri la FCSB, Ilie Dumitrescu a tras semnalul de alarmă în ceea ce îl privește pe Tavi Popescu, fotbalist pe care Gigi Becali cere cel puțin 50 de milioane de euro.
„Un joc controlat de FCSB, a avut ocazii importante. Au fost și câteva situații în care l-au pus în valoare pe Compagno, dar centrări chinuite, el a ieșit din fața porții pentru a lovi cu capul. Ai nevoie de consistență în jocul pe benzi pentru a-l pune în valoare. Coman n-a fost într-o seară foarte bună. Ai nevoie ca Boboc sau Radunovic să susțină echipa cu niște centrări. Ok, pe faza defensivă au stat bine în teren, dar ca să pui în valoare un număr 9 autentic ai nevoie de asta. Compagno e un plus pentru echipă în jocul aerian, dar ai nevoie de creativitate, de aportul fundașilor laterali.
Tavi Popescu nu se simte confortabil, nu știu ce se întâmplă cu el. Coman a avut o serie de jocuri bune și probabil n-a avut prospețime în seara astea. Cordea a fost peste tot, cel mai bun jucător al meciului. Inspirat cu Miculescu și Radaslavescu, Miculescu apare foarte bine la finalizare. Șutul lui Radaslavescu… incredibil cum a scos-o Popa cu vârful degetelor, acolo s-ar fi închis meciul. A mai cântărit până la urmă și eliminarea lui Edjouma, al doilea galben”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER