Gigi Becali a reacționat după ce FCSB a pierdut partida contra celor de la Farul Constanța, scor 2-3.
În minutul 90+5 al partidei, roș-albaștrii conduceau cu scorul de 2-1, însă autogolul lui Billel Omrani și reușita lui Sebastian Borza au întors soarta meciului.
La 3 zile a venit și replica lui Gigi Becali, care nu s-a arătat supărat de rezultatul meciului de pe Arena Națională.
Latifundiarul din Pipera este de părere că echipa sa a jucat mult mai bine, considerând că greșelile au venit din cauza schimbărilor, pe care el le-a efectuat, după cum a dezvăluit Mihai Stoica.
„Nu m-am supărat așa de tare, pentru că a fost un eveniment. La final, m-am gândit că nu mai sunt ca înainte, cu patimă. Până la urmă, asta e viața lui Gică, fotbalul. S-ar fi mâhnit el, dacă lua bătaie. La el contează numai fotbalul, la mine, nu. Așa a vrut Dumnezeu.
Dacă era chestiune de joc, era o problemă. Golul trei a fost valabil. Plus că am avut multe ocazii, mingea a fost numai la noi. Am făcut greșeli la schimbări. Nu trebuia băgat Omrani. A dat și acel autogol….a dat în minge…așa fost să fie. Problemă nu e.
Cui să-i reproșez schimbările? Mie să-mi reproșez? (n.r. – râde). Păi, îmi reproșez, dacă e”, a declarat Gigi Becali.
Deși nu a spus-o direct, MM Stoica a dat de înțeles că Gigi Becali este cel care s-a ocupat de efectuarea schimbărilor.
„Are rost să mai discutăm? Se știe ce se întâmplă la noi. Asta este realitatea. Câteodată iese bine, câteodată nu. Dar nu așa devreme se schimbă marcatorii”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.
„Nu e normal ca în minutul 61 să îi scoți pe Compagno și pe Cordea. Ordinul a venit prin telefon imediat după ce Farul a egalat. Să îi schimbi pe cei doi, unul a marcat gol și a dat pasă de gol sau a făcut penalty, iar celălalt a marcat din penalty. Nu era normal să schimbi doi jucători în acel moment. Ce vă pot spune e că FCSB a pierdut incredibil, dar a pierdut pe mâna ei și a pierdut în primul rând pentru că e prea multă debandadă și brambureală acolo. Insistați să îi dați și lui Gigi Becali licență PRO. Insistați să îl băgați la Federație la cursurile licenței PRO”, a declarant Anghel Iordănescu, potrivit Fanatik.
„Nu e normal ca în minutul 61 să îi scoți pe Compagno și pe Cordea. Ordinul a venit prin telefon imediat după ce Farul a egalat. Să îi schimbi pe cei doi, unul a marcat gol și a dat pasă de gol sau a făcut penalty, iar celălalt a marcat din penalty. Nu era normal să schimbi doi jucători în acel moment.
Ce vă pot spune e că FCSB a pierdut incredibil, dar a pierdut pe mâna ei și a pierdut în primul rând pentru că e prea multă debandadă și brambureală acolo. Insistați să îi dați și lui Gigi Becali licență PRO. Insistați să îl băgați la Federație la cursurile licenței PRO”, a declarant Anghel Iordănescu, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER