Gigi Becali l-a dat afară după doar 100 de minute, iar acum fotbalistul le-a pus gând rău celor de la FCSB: „Vreau să le dau gol”
Vadim Rață a fost protagonistul unei întâmplări deosebite la începutul acestui sezon competițional, atunci când a semnat cu FCSB.
Gigi Becali l-a dat afară după doar 100 de minute, iar acum fotbalistul le-a pus gând rău celor de la FCSB: „Vreau să le dau gol”
Mijlocașul moldovean a semnat cu vicecampioana României în luna august a anului 2022, după ce Gigi Becali le-a achitat celor de la FC Voluntari suma de 250.000 de euro.
Totuși, după doar 3 meciuri, în care a jucat doar 108 minute, Vadim Rață a fost trimis înapoi de către latifundiarul din Pipera la formația ilfoveană.
Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a dezvăluit recent că așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu fosta sa echipă, dezvăluind că își dorește să și marcheze.
„Cu CFR, cu FCSB știi ce ai de făcut, stai în propriul teren și îți pregătești contraatacul. Ce să vreau cu FCSB, să dau un gol. Nu e nicio răzbunare, asta vreau eu, să dau un gol”, a spus Vadim Rață, la conferința de presă.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Vadim Rață, potrivit transfermarkt.com.
Cum l-a dat Gigi Becali afară pe Vadim Rață de la FCSB: „ Am dat 200.000 să-l ia înapoi la Voluntari”
„Ca să știți cum se semnează la FCSB. Ai 18-19 ani, semnezi pe mai mulți ani, unul plus cinci, sau cinci plus unu, nu știu. Dar, dacă ai peste 26 de ani, semnezi pe un an plus doi, un an plus trei ani, un an plus patru. Dacă vreau eu, te mai țin. Semnezi unul, plus încă unul, să te văd mai bine, și încă trei.
Rață avea contract un an plus doi. I-am zis ‘uite, îți dau 40.000 de euro cadou ca să pleci’. Am dat și la Voluntari bani. Am dat 200.000 să-l ia înapoi. Trebuia să dau 300.000 la Voluntari și le-am zis ‘bă, vă dau doar 200.000 și jucătorul înapoi’”, declara Gigi Becali, în luna septembrie, la Liga Digisport.
Vadim Rață: „Din presă am aflat că nu mai sunt la FCSB”
„Ce să vă zic? Sunt pregătit să-mi fac treaba aici la Voluntari. Am fost «suspendat» puțin…am ajuns în cantonament ieri noapte, am rezolvat ce aveam…O să ne revenim sunt sigur. Sincer, trebuie să ne uităm pe program, am întâlnit echipele de sus, CFR, Farul, Rapid, deci un program complicat, dar avem încredere în vestiar, în staff. E un semnal de alarmă, ar trebui să schimbăm ceva în atitudine, să atacăm mai mult, să plecăm pe spații, să schimbăm mai mult…” a spus Rață după meci.
Apoi, a detaliat despre despărțirea de FCSB: „Am zis că ce o să-mi facă, o să mă bată? (n.red. – despre Gigi Becali). Puteam să rămân, să fac antrenamente, să-mi iau banii, dar am decis că nu mă interesează banii ăia de acolo. Dacă ei văd că-n două săptămâni…e o dezamăgire, consider că puteam să fac față, nu vreau să mă compar cu fotbaliștii mari. Un agent imobiliar nu a putut să-mi găsească un apartament în Berceni, dar să mă adapteze eu acolo așa repede?
Din presă am aflat că nu mai sunt la FCSB. Ei a doua, a treia zi au vorbit cu mine, însă prima dată, am aflat din presă, dimineața. N-am reușit să înțeleg nimic. Într-o perioadă așa scurtă…m-am antrenat, ba sub atacant, ba în bandă…Am stat și m-am gândit: De ce să fiu supărat când la sute de kilometri de aici se întâmplă ce se întâmplă (n.red. – războiul din Ucraina). Sincer, sunt fericit acum”, a dezvăluit Vadim Rață.