Gigi Becali l-a sunat pe Gică Hagi pentru transferul lui Louis Munteanu! Detaliul care poate schimba totul: „Eu mi-am făcut datoria față de nașul meu”
După victoria din meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, care a contat pentru a treia etapă a play-off-ului, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a anunțat că ar vrea să facă câteva transferuri importante pentru a forța intrarea în grupele Ligii Campionilor.
Printre jucătorii doriți de finanțatorul roș-albaștrilor se numără și Louis Munteanu, atacantul Farului. Gigi Becali recunoaște că l-a apelat pe Gică Hagi pentru a discuta despre această posibilă mutare.
Gigi Becali l-a sunat pe Gică Hagi pentru transferul lui Louis Munteanu! Detaliu care poate schimba totul: „Eu mi-am făcut datoria față de nașul meu”
Louis Munteanu, fotbalistul pe care Farul l-a adus împrumut de la Fiorentina, e unul dintre cei mai importanți jucători din lotul campioanei.
Prin urmare, Gică Hagi ar vrea să-l transfere definitiv pe tânărul atacant venit din Serie A. Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, ar dori și el să-l aducă pe Louis Munteanu la echipa sa. Finanțatorul roș-albaștrilor l-a și sunat pe antrenorul Farului pentru a discuta pe acest subiect.
„Îl cumpără Ronaldinho acum (n.r. râde, ironie la Rivaldo). Nu trebuie să intre în competiție, eu am vorbit cu Gică și l-am întrebeat:
«Bă, Gică, pot să intru în competiție pentru transferul lui Munteanu?», «Da, Gigi, nu am bani pentru el». Eu mi-am făcut datoria în fața nașului meu, l-am întrebat.
Înseamnă că au bani, că altfel nu intră în competiție. Altfel, cum să îl ia? Cu macaraua?”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Louis Munteanu e un jucător care ne interesează. Am luat legătura (n.r.- cu Fiorentina), dar am ținut secret. Am văzut că alții spun și o spun și eu. Am luat legătura de mult.
Dacă-l iau pe Louis Munteanu, nu-l iau pentru acum, ci pentru viitor, peste doi ani. Mai trebuie să iau încă un atacant, vârf de careu, puternic, dar și cu tehnică”, a mai spus Gigi Becali despre Louis Munteanu, potrivit sursei citate anterior.