Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Damjan Djokovic, mijlocașul central în vârstă de 33 de ani al roș-albaștrilor, după meciul cu FC U Craiova.
Meciul dintre FCSB și FC U Craiova s-a disputat duminică seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 16 din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Florinel Coman, în minutul 9, și Darius Olaru, din penalty, în minutul 12. Pentru olteni a înscris Blănuță, în minutul 65.
În cadrul acestei întâlniri, Damjan Djokovic a fost integralist, iar prestația sa l-a mulțumit pe patronul Gigi Becali care a avut cuvinte de laudă la adresa mijlocașului croat.
„Noi am câștigat în condițiile în care Olaru și Șut nu au fost chiar ei. Trebuie să joace perfect mereu! Aș fi vrut mai mult de la Olaru. Ai văzut ce deștept e Djokovic? O ia, o dă, o ia, o dă.
Șut și Olaru, dar mai ales Olaru, trebuie să nu se mai întoarcă cu mingea. Hai că aici mai faci, dar la nivel înalt cine te lasă să te întorci cu mingea? Te ia direct cu fulgi! Dă mingea, returnează, nu mai stă să facă tu firfirici că nu te lasă nimeni. Și a început și Șut să facă firfirici din astea, asta e nasol. Nu te mai întoarace, că o pierzi și luăm gol, iar apoi imediat te cert”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
În urmă cu trei săptămâni, Gigi Becali anunța că Damjan Djokovic nu va mai prinde primul „11” la FCSB.
„Ce mă interesează pe mine că a pus mâna la ureche? E jucător, primește salariu și gata. Dacă era Ovidiu Popescu, mai era Djokovic? Normal c-o să revină Ovidiu Popescu în primul 11”, spunea Gigi Becali, la finele lunii octombrie.
Cotat la 300 de mii de euro de către Transfermarkt, Damjan Djokovic a jucat 14 meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga și a înscris două goluri în campionat. Croatul a mai bifat două partide în Cupa României și alte trei în preliminariile Conference League în care a reușit să marcheze două goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER